Psihologia devierii scopului

10. Faraon le-a zis: „Asa sa fie Domnul cu voi, cum va voi lasa eu sa plecati, pe voi si pe copiii vostri! Luati seama, caci este rau ce aveti de gand sa faceti!

11. Nu, nu; ci duceti-va voi, barbatii, si slujiti Domnului, caci asa ati cerut.”

Lupta dintre Dumnezeu și diavolul, dată pe plan terestru între Moise și Faraon capătă noi dimensiuni pe măsură ce se apropie de punctul culminant. A trecut mai bine de un an de când Moise a venit cu vestea eliberării în propriul popor și aproape un an de luptă pentru eliberare. Ambele popoare erau în tensiune: poporul evreu aștepta momentul semnării decretului de plecare iar poporul egiptean aștepta cu disperare încetarea ostilităților și calamităților. Tensiunea crește în ambele tabere, atât la nivelul populației dar mai ales la nivelul conducerii.

Pus la înghesuială de situația în care și-a adus țara, Faraon recurge la alte metode în vederea păstrării sclavilor. Începe prin cruzime, brutalitate și forță, ajungând apoi la înșelăciune, falsă părere de rău, negociere și perfidie ascunsă într-o fină psihologie de manipulare.

După amenințarea cu plaga a opta, Faraon e dispus să lase bărbații poporului evreu să plece, fără familii și fără bunuri. Moise nu poate fi înduplecat, motiv pentru care împăratul are un acces de furie.

Trece imediat la o altă strategie, aceea de manipulare sub pretexul compasiunii față de bătrânii, femeile și copiii din popor. ”Este periculos să vă expuneți cu toții și cu tot ce aveți, mergând prin pustie, fără protecție; mergeți doar voi bărbații, așa e cel mai bine și nu asta vreți și voi?”, pare a-i sfătui în mod mârșav Faraon.

Declarația lui Faraon este o fină și subtilă psihologie demonică care încearcă să-i convingă de faptul că dorința lui Dumnezeu nu este cea mai bună și că cerința Lui este una malefică și periculoasă.

Periculos este să plecați nu să rămâneți, deși realitatea era diferită: anii de robie și anul eliberării din robie stăteau mărturie că periculos este să rămâi. Deși dorința lui Moise și a întregului popor era să plece, Faraon încearcă inducerea ideii că ei nu vor de fapt eliberarea ci  un concediu spiritual, dorință ce este gata să o îndeplinească.

Dacă suntem atenți la spectacolul vieții, putem observa o readucere în actualitate a acestor două strategii de persuasiune de către diavolul.

1. El încă luptă pentru a ne convinge că este rău și periculos să te gândești a pleca din confortul păcatelor tale; este periculos să încerci o viață de pocăință și credință. Prietenii te pot ridiculariza, familia te poate părăsi, viața cu toate posibilitățile ei, îți va întoarce spatele. ”E periculos să-ți schimbi credința, viața, obiceiurile”, ne șoptește amăgitorul, ”mai bine rămâi așa cum ești și trăiește așa cum ai trăit”.

Adevărul însă este cu totul altul. Nici un pericol veșnic nu-l va paște pe acela care dorește să iasă din egiptul păcatelor sale, din sclavia obiceiurilor rele și a viciilor, deoarece Același Dumnezeu care n-a lăsat să se roadă încălțămintea evreilor în cei 40 de ani pribegie prin pustiu, va avea grijă și de noi care ne îndreptăm spre Paradis. Desigur că drumul nu este ușor de parcurs, vor fi atât pante abrupte cât și pajiști line; dar avem asigurarea Lui că dacă ne ținem mâna în mâna Lui, El ne va aduce la destinație.

Niciodată, niciodată nu este periculos să mergi spre Dumnezeu sau să umbli cu Dumnezeu.

1. Deturnarea bunelor intenții prin amăgire. Dumnezeu a pus în noi, conform Scripturii, gândul veșniciei, gândul reîntoacerii în Paradis lângă El, Tatăl noastru. Nu ne naștem ca să rămânem aici pentru totdeauna; pământul este doar un popas spre veșnicie și dacă am dori să ne oprim  din alegare, odihnindu-ne lângă Dumnezeu, am simți fiecare chemarea eternității.

Știind toate aceste detalii, diavolul se folosește de psihicul uman în încercarea de a ne schimba punctul cardinal al eternității spre cel al vremelniciei, devierea bunelor intenții prin amăgire și înșelăciune. Asta a făcut cu Eva, inoculându-i ideea că dorința ei era să guste din pomul interzis și nu asculte de Dumnezeu și tot așa a încercat și cu Moise, încercând să-i inducă dorința lui meschină în schimbul dorinței divine.

În prezent, îl vedem pe Satan șoptind la urechea tuturor pământenilor amăgiri camuflate în bune intenții. Psihologia sa funcționând exact ca cea reclamei care așa cum o definește Stephen Butler, este  ”știința de a distrage/înșela inteligența umană suficient de mult pentru a putea lua bani de la aceasta”. Dacă nu veghezi și nu ești bine determinat spre o viață de pocăință și sfințire, vei fi adesea înșelat.

Cel care își dorește să fie sfânt, Satan îi poate reinterpreta dorința șoptindu-i că de fapt el își dorește doar să fie diferit și că are el alte variante și metode de a-l face să fie diferit. Pe păcătosul care vrea o evadare din păcat îi poate induce simțământul că el nu vrea de fapt asta ci doar o pauză de la agitația de lângă el, sugerându-i o religie formală unde nu trebuie să te schimbi de tot dar care nici nu te lasă să te strici de tot.

Satan se afișează în existența noastră ca fiind un excelent expert în orice ține de viață. Reclamele lui sunt peste tot, fanii lui sunt pretutindeni și sfaturile lui au trecere la cea mai mare parte a omenirii, de aceea ridică și pretenția că el știe cel mai bine de ce au nevoie creaturile lui Dumnezeu.

În esență, însă, fericirea oamenilor care-l ascultă sunt asemănători cu duduiele care își fac operații estetice pentru a ascunde vârsta deși nu pot evita îmbătrânirea, caroseria strălucește dar motorul pufăie.

Pentru a evita căderea în atractivele plase ale diavolului este demn de luat în seamă și în practică două sfaturi: stăpânește Cuvântul și Cuvântul să te stăpânească!