Puterea care nu o vrea nimeni
„Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede…” (Romani 1,16).
Lupta după puterea a fost şi va fi până la sfârşit cea mai purtată luptă. Este deja la modă să admiri pe cei puternici, sau cel puţin aşa zişii puternici. Sunt peste tot; la televizor, la radio, în reviste şi ziare, în reclame şi panouri publicitare. Şi aceasta nu e cel mai mare rău, că apar peste tot, ci faptul că vrem tot mai mulţi să fim ca ei. Iar puterea la noi pământenii se măsoară după te miri ce criterii. Desigur, criteriul criteriilor este banul, dar până la bani trebuie să treci nişte teste de incompetenţă morală, intelectuală, culturală, spirituală. Şi culmea e că toţi reuşesc cu mai mult decât brio. Astfel oamenii puternici sunt aceia care schimbă soţii sau soţiile precum cauciucurile la maşină, în funcţie de anotimpul în care te afli. Iar faptul că le schimbă cum vor, când vor şi cu cine vor, îi face puternici. Apoi, oamenii puternici sunt aceia care reuşesc să înşele, să corupă şi să fure cât un sfert din PIB-ul României, precum finanţistul american Bernard Madoff. Oamenii puternici sunt aceia care îl au ca partener de afaceri pe Mamona dar se jură pe Dumnezeu că sunt cinstiţi, şi pentru a o dovedi, zidesc biserici şi mănăstiri. Tot puternici sunt numiţi şi aceia care deşi nu au pic de cultură şi intelectualism sunt maeştrii în a lega trei înjurături, două aluzii sexuale, şi zeci de dezacorduri gramaticale într-o gălăgie drăcească, numită de ei, muzică. Şi mai sunt şi alţii din aceeaşi gintă primitivă, pe care îi las altora să-i descrie. Puterea a devenit drogul de care majoritatea pământenilor e dependentă. Toţi caută puterea, şi cum doar puţini se pot făli cu ea la superlativ, unii şi-o imaginează fie prin scrierea de versuri fie prin producerea de filme gen Superman şi altele.
Tragedia căutătorilor şi setoşilor de putere este că aceştia caută puterea exact acolo unde nu este ea. Pentru că putere nu este ceva care te coboră devenind altceva decât moral, sensibil, onest şi simţit. Vorba cuiva înţelept: tot ce stăpâneşti este virtute, tot ce te stăpâneşte este viciu. Ne amăgim amar când nu vrem să credem ce zice Scriptura, anume că puterea nu cosntă în a avea ceva ci de avea pe Cineva, nu în a face ci în a fi.
Pavel, apostolul, a descoperit adevărata putere în Hristos şi în Evanghelie (Romani 1,16). Puterea lui Dumnezeu este Isus Hristos care prin Evanghelie aduce transformare. Putere înseamnă să iubeşti pe cei care poate ar fi bucuroşi să-ţi vadă capul pe tavă precum nevasta lui Irod, capul lui Ioan Botezătorul. Putere înseamnă să ierţi pe cel imposibil de iertat şi să schimbi blestemele în binecuvântări la adresa lui. Putere înseamnă să trăieşti curat în lumea asta murdară, neprihănit între josnici, moral între decăzuţi. Putere înseamnă să ai puterea să spui nu păcatului şi da sfinţirii, nu urii şi da iubirii. Să ai puterea să recunoşti că ai fost înşelat alergând după bulele de săpun ale diavolului şi să spui lui Isus, „iartă-mă şi primeşte-mă la Tine”. Adevărata putere nu se măsoară în muşchi ci în spălatul picioarelor, nu în mânuirea sabiei ci în mânuirea ştergarului. Oricât ne-am crede noi de deştepţi adevărul este că pentru a fi „super” sau „cool” trebuie să fii al lui Isus. Mă întreb cât de puternici am fi dacă am vrea Puterea? În noul an…, mai puternici, căci avem Puterea lui Dumnezeu cu noi, Isus, El, Cel mai Frumos.