Rahav – Când viaţa de păcat devine istorie

Prostituatele sunt privite de către ceilalţi oameni în cel puţin două  moduri: cei care se folosesc de serviciile lor le privesc ca obiect al plăcerii iar cei care condamnă serviciile lor le privesc ca rebuturi existenţiale. În timp ce păcătoşii notorii le aclamă, sfinţii le reclamă. Prostituatele nu sunt fiinţe iubite, nici cei ce se folosesc de ele şi nici cei ce le condamnă nu le pot iubi. Ele sunt cucuvelele de noapte care te aştepţi să le găseşti prin cluburi sau baruri, nimeni nu ar putea gândi că unele dintre ele ar putea ajunge vreodată modele de credinţă care să fie urmate de biserică.

Nimeni, în afară de Dumnezeu. Jenant sau nu, acesta este adevărul, iar istoria fostei prostituate, Rahav, îl certifică. Ne vine să credem sau nu, Rahav are un tablou în galeria oamenilor de credinţă. Prejudecăţile îi fac pe mulţi să ocolească tabloul ei, deşi la cel al lui David, oamenii stau la coadă. Unora le vine greu să creadă că vor împărţi cerul cu fostele desfrânate, iar pentru că le vine greu să creadă le va fi şi mai greu să intre în el. Un adevăr este cert, printre altele, acela că cerul va fi populat nu de oamenii care îi acceptăm noi, ci de oamenii care pe îi acceptă El, Isus. Până la urmă în aceeaşi baltă noroioasă a păcatului ne bălăcim toţi, desigur, diferenţa o face gradul de întinare. Unii au intrat până la glezne, alţii până la brâu şi cei mai mulţi înoată în ea. Unii intră îmbrăcaţi, alţii în costum de baie şi cei mai mulţi intră fără haine. De râs suntem toţi iar de condamnat… idem. Dumnezeu este întristat la fel de mult de păcatul invidiei ce-l poartă sfântul bine îmbrăcat ca şi de păcatul desfrâului despuiatei de pe centura oraşelor. Fără o pocăinţă adevărată a păcatelor lor, ambii vor pieri în acelaşi mod.

Aşadar, azi ne oprim la tabloul Rahavei şi vom surpinde câteva ipostaze care o califică drept eroină a credinţei.

1. Ea a fost salvată pentru că a crezut în ceea ce făcuse Dumnezeu pentru Israel şi în ceea ce va face pentru el. Ea a crezut că Dumnezeu va da ţara ei în stăpânirea lui Israel şi se pare că a fost printre singurii care au crezut asta. (Iosua 2, 9-11).

De unde a ştiut? „Credinţa vine în urma auzirii” spunea acelaşi Pavel în Romani 10,17. Deşi pare ciudat pentru o femeie cu o meserie ca a ei, Rahav a intrat pe teritoriul credinţei atunci când au auzit că acest popor călător va cuceri bine fortificatul Ierihon. Se pare ca a fost printre singurii locuitori ai cetăţii care au crezut în puterea Dumnezeului adevărat, ori asta e o altă dovadă că Duhul lui Dumnezeu nu face deosebire între oameni atunci când încearcă să-i atragă de partea binelui. Adesea este nevoie de motivaţie pentru a face o schimbare majoră, pentru Rahav, motivaţia e fost şansa unui nou început, într-un nou popor, cu un altfel de dumnezeu, Cel Adevărat.

1. Ea a fost salvată pentru că a riscat. Calculul a fost unul simplu pentru ea: „Dacă nu ajut aceste iscoade, pierirea mea este sigură, dacă îi ascund şi îi ajut să scape şi sunt prinsă voi fi  acuzată de trădare şi moartea este din nou ceea ce mă aşteaptă. Şansele ca să trăiesc sunt mai mari dacă stau de partea celor ce vor cuceri decât dacă stau de partea celor cuceriţi.”

Creştinii sunt de asemenea puşi în faţa unei alegeri simple şi logice. În războiul spiritual în care e prinsă lumea şi propria persoană, e foarte important în care tabară te aşezi. Isus Hristos este deja declarat Învingătorul în timp ce Satana este cel învins. Înţelept e să stai de partea Celui Atotputernic, dar alegerile oamenilor dintotdeauna arată că lumea duce lipsă de înţelepţi. E adevărat că a fi de partea lui Isus implică riscuri, poate fi chiar acela de a-ţi fi ucis trupul de către duşman. Însă a fi împotriva lui Isus, riscul se dublează, deoarece, El poate ucide atât trupul cât şi sufletul.

1. Ea a fost salvată pentru că a cerut salvarea. A fost un act de îndrăzneală şi încredere să ceri cruţarea vieţii din moment ce erai evident condamnată la moarte prin porunca divină, însă ea a înţeles, probabil, că cei care stau pentru Dumnezeu, El nu le va fi împotrivă. A cere lui Dumnezeu mântuirea nu este tupeu ci un act al credinţei şi un gest al aprecierii sacrificiului lui Isus pe cruce. Dumnezeu este întotdeauna binevoitor să ofere mântuirea oamenilor dar va fi şi plin de mânie faţă de cei care au refuzat-o politicos sau nu.

Pentru iscoade nu a fost un deranj să caute casa Rahavei şi a familiei ei în vederea salvarii, cum de altfel nu-i deranj nici pentru Dumnezeu să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. Dumnezeu este deranjat, într-adevăr, atunci când noi nu ne deranjăm să răspundem glasului Său salvator.

Rahav ne învaţă că oricând viaţa în păcat poate deveni istorie, iar alegerea de a fi cu Dumnezeu şi poporul Lui poate fi prezentul şi viitorul cel mai fericit. Dacă Rahav a făcut parte din linia genealogică a lui Isus, cu siguranţă există loc şi pentru tine în familia Lui.