Răzbunarea lutului
16. Ostaşii au adus pe Isus în curte, adică în palat, şi au adunat toată ceata ostaşilor.
17. L-au îmbrăcat într-o haină de purpură, au împletit o cunună de spini şi I-au pus-o pe cap.
18. Apoi au început să-I ureze şi să zică: „Plecăciune, Împăratul iudeilor!”
19. Şi-L loveau în cap cu o trestie, Îl scuipau, îngenuncheau şi I se închinau.
20. După ce şi-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina de purpură, L-au îmbrăcat în hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească. (Marcu 15, 16-20)
Stătea prăbuşit lângă stâlpul de care a fost legat pentru a fi biciuit. Plumbii biciului blestemat se mândreau de prada de care tocmai avuseseră parte. Au muşcat cu nesaţ din carnea acestui sfânt, la fel cum au făcut şi în cazul altor… nesfinţi. Mâinile puternice ale soldaţilor romani, mâini care Dumnezeu le dăduse putere şi în acea zi, au apucat cu plăcere biciul, lovind cu demonism pe Acela care ţinea viaţa lor în mâinile Lui. Ce ironie! Isus, să fie bătut până la epuizare de mâinile pe care El le-a ţesut şi El le-a dat vigoare! Câtă iubire, câtă dovadă de iertare! Aceleaşi mâni, mâine vor primi din nou putere de la El, şi cine ştie pe cine vor mai biciui!
Târât de braţele puternice ale unor soldaţi, Isus este aşezat pe o lesepde de piatră rece. În sfârşit puţină odihnă; dar…stai…, ce-i cu adunătura asta de soldaţi? În marea curte a palatului, aproape 600 de soldaţi se asează ca la un spectacol, toţi privind cu un rânjet pe buze la Isus. Ce urmează? Unul dintre soldaţi se apropie de Isus şi îi pune pe umeri o mantie purpurie, în timp ce altul se grăbeşte cu un fel de coroană…făcută din spini. I-o îndeasă cu plăcere pe cap, în timp ce spinii ascuţiţi îi sfredelesc fruntea asudată. Blestemul păcatului este îndurat până la capăt de Isus. Spinii care au apărut după căderea în păcat, intră nemiloşi în pielea Mântuitorului, vrând parcă, să răzbune blestemul invocat de Dumnezeu la începuturi:„spini şi pălămidă să-ţi dea (pământul)…”(Geneza 3,18). Show-ul păcătos continuă cu jigniri, loviri şi scuipări. Scene la care soldaţii de distrează copios, alungându-le astfel plictiseala din garnizonă. Nefiresc şi de neimaginat, Olarul a fost ucis de cioburile vaselor care au fost candva frumos modelate. Lutul ars, s-a răzbunat pe Acela care l-a modelat în loc să-şi verse mânia pe acela care l-a spart.
Stau şi gândesc ce aş face eu unor asemenea brute care-mi înjosesc atât de mult unicul meu fiu, care a fost trimis să-i înnobileze, să le aducă titlul de proprietari ai Cerului, să-i invite să se pregătească de cel mai mare ospăţ din Univers?! Sunt convins că nu aş fi răbdat precum Tatăl din ceruri. Însă El a răbdat, Isus a ales să rabde şi să pătimească, deoarece iubirea Lui faţă de noi este mai mare decât suferinţa provocată de către noi. Pentru că încă ne mai iubeşte, ne mai dă şi azi vedere ochilor, putere picioarelor, pricepere mâinilor, auz urechilor, gust şi miros, mult frumos şi mult har. Cum le vom folosi? Cu toate aceste daruri, cui vom sluji? Ce cuvinte vor ieşi de pe buzele noastre? Ce vom permite urechilor să asculte? Dar paşii, încotro îi vom grăbi? Mâinile vor sluji sau vor lovi? Inima care ne mai bate, cui o vom oferi şi azi? Nu uita că fiecare dar pe care l-ai primit azi, îl vei putea folosi fie pentru plăcerea lui Dumnezeu, fie spre batjocorirea Lui. Eu îmi doresc, ca tot ce mi-a oferit cerul azi să folosesc în scopuri alese inimii lui Isus. Dar tu?