Să nu te dai bătut!

32. Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe:
33. pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi, pe de alta, v-aţi făcut părtaşi cu aceia care aveau aceeaşi soartă ca voi.
34. În adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuie.
35. Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire!
36. Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.
37. „Încă puţină, foarte puţină vreme”, şi „Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.
38. Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă; dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”
39. Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului. (Evrei 10).

A trăi în prezent cu amintirea trecutului poate fi adesea o cale sigură spre eşec. Cei mai mulţi vrem să scăpăm de trecutul nostru pentru că nu este un loc în care să poposeşti cu plăcere. Şi Biblia ne îndeamnă în anumite locuri că e nevoie ca atunci când vii la Hristos şi te hotărăşti să-L urmezi trebuie să laşi trecutul în mâinile Lui. Pentru a scăpa de vinovăţie este nevoie să o predai lui Isus şi să nu-ţi mai întorci faţa înapoi.

Pasajul de azi însă, ne îndeamnă să privim înapoi nu pentru a ne aminti ce a fost rău ci pentru a ne aminti de zilele în care ne-am împăcat cu Dumnezeu prin Hristos, de trăirile sublime care le-am avut atunci când L-am primit în viaţa noastră; este o privire în trecutul fericit.

Uneori problemele prezentului ne pot umbri trăirea cu Isus, ba chiar suntem tentaţi să renunţăm la Isus când lumea este atât de împotrivitoare. Unii pot avea probleme la locul de muncă din cauza credinţei lor în Dumnezeu, alţii pot avea probleme în familie, alţii, aşa cum era şi cazul evreilor creştini din epistolă, pot fi persecutaţi pentru credinţa lor. Aventura credinţei este rezultatul încrederii în Isus şi a experienţelor acumulate cu El în trecut. Adesea, ceea ce îţi dă putere să mergi mai departe este răsfoirea albumului cu amintiri în care ai simţit sau ai văzut călăuzirea Celui Atotputernic.

Scriitoarea creştină Ellen White, făcea odată următoarea declaraţie: „Nu avem a ne teme de nimic pentru viitor, decât că vom uita cumva calea pe care ne-a condus Dumnezeu şi învăţăturile Lui din istoria noastră de până acum”. În acelaşi ton, regele David scria în Psalmul 103: „Binecuvântă, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!” Uitarea călăuzirii lui Dumnezeu în trecut nu este un efect al pierderii memoriei ci a voinţei de a continua drumul vieţii fără Dumnezeu. Nu este vorba că nu-mi pot aminti ci că nu vreau să-mi amintesc.

Umblarea cu Dumnezeu nu este întotdeauna uşoară şi comodă dar este singurul mod a-ţi trăi viaţa cu folos veşnic. Atunci când norii cenuşii se adună asupra vieţii este important să nu uiţi că vor trece la fel cum au trecut şi mai înainte. Cel ce rămâne credincios lui Dumnezeu în asemenea momente dificile are credinţa că oricât de mari ar fi furtunile vieţii, se va ivi un curcubeu la sfârşit. Într-o lume care piere este înţelept să te legi de Acela care este veşnic, Dumnezeu. Grupa perdanţilor va fi compusă în final atât din aceia care nu L-au ales deloc pe Dumnezeu ca tovarăş de drum, cât şi din aceia care au mers o vreme cu Dumnezeu însă din diverse motive L-au părăsit.

Cei care nu rămân cu Dumnezeu până la capăt, nu primesc nici o răsplată a binelui, indiferent de anii umblării lor cu Dumnezeu în trecut. Nu vechimea în credinţă îţi aduce răsplata veşnică ci păstrarea relaţiei cu Isus în toate împrejurările vieţii. În accepţiunea biblică, premiul veşnic este pierdut de către aceia care abandonează cursa. Iar vina celor care abandonează cursa nu constă în faptul că au obosit şi nu au mai putut ci faptul că au refuzat ajutorul Celui care S-a oferit să-i treacă linia de sosire.

De ce ar renunţa un creştin la marele premiu al veşniciei?

Un motiv ar fi acela că unii creştini cred că până la marele premiu se pot bucura şi de plăcerile de-o clipă ale păcatului. Oprirea la fiecare ofertă a celui rău, nu doar îţi întârzie ajungerea dar şi micşorează importanţa premiului ceresc. În timp ce marele premiu este undeva acolo, micile plăceri sunt aici; de aceea până să te bucuri acolo, argumentează ispita, gustă din bucuriile trecătoare de aici. Ai nevoie de credinţă ca să trăieşti bucuria continuuă a premiului de dincolo.

Un alt motiv pentru care creştinii renunţă la premiul ceresc este puţina informaţie pe care o au cu privire la acesta. Mulţi au auzit de cer dar înfară de informaţia că trebuie să fie un loc frumos nu ştiu mai nimic despre el. Mulţi gândesc despre cer ca despre un loc mai bun unde ar fi bine să trăim, însă sunt destui creştini care cred că nu prea au şanse să ajungă acolo. Acest mod de gândire limitează împlinirea ce o va da Paradisul la o stare de bine cu şanse inegale pentru oameni. Bucuria de fi cetăţean al cerului este însă o bucurie ce nu piere odată cu obişnuiţa în noul cămin, aşa cum se întâmplă pe pământ unde orice „minune ţine trei zile”. În altă ordine de idei, cerul nu înseamnă, în primul rând, materialism. Oamenii care vor ajunge în ceruri nu se vor bucura atât de mult de locurile frumoase, şi de străzile de aur sau de locuinţele uimitoare, cât se vor bucura de întâlnirea şi vieţuirea cu Cel în care au crezut, Isus Hristos.

Fericirea cerului va compensa toate întristările pământului, oricât de greu ne-ar fi aici jos merită să lupţi pentru răsplătire de sus, cu atât mai mult cu cât mai este „încă puţină, foarte puţină vreme” şi „Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi”. De aceea să nu dai niciodată înapoi!