Semne pentru toţi

1. Moise a răspuns şi a zis: „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu. Ci vor zice: „Nu ţi S-a arătat Domnul!”
2. Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.”
3. Domnul a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ, şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Moise fugea de el.
4. Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă.” El a întins mâna şi l-a apucat; şi şarpele s-a prefăcut iarăşi într-un toiag în mâna lui (Exodul 4).

1. Toiagul prefăcut în şarpe – semnul pentru Moise. Şarpele i-a amintit lui Moise, fără doar şi poate, de însemnul cobrei regale  pe care Faraon îl purta pe frunte. Cobra era emblema regală, era semnul puterii lui politice şi religioase. În urmă cu 40 de ani, după crima săvărşită, Moise fugea de mânia lui Faraon, conştient fiind de puterea pe care o are Faraon şi de consecinţele ce urma să le suporte. După 40 de ani, Dumnezeu îl aduce în faţa unei alte fiinţe din calea căreia trebuia să fugi, şarpele, iar Moise nu ezită să o facă, conştient fiind de pericol şi de consecinţele unui eventual atac al reptilei.

Dumnezeu însă îi dă o lecţie de viaţă aici: nu întotdeauna fuga e sănătoasă, din faţa duşmanului milenar nu dai bir cu fugiţii ci lupţi până la biruinţă, mai ales că ai asigurată biruinţa prin Dumnezeu. „Apucă şarpele de coadă!” este chemarea lui Dumnezeu la credinţă, la un tip de atac la care duşmanul nu se aşteaptă. Un şarpe veninos se apucă întotdeauna de cap şi nu de coadă, Dumnezeu Însuşi ştia lucrul acesta, însă Moise a trebuit să înveţe că biruinţa poate fi câştigată doar dacă luptătorul este gata să facă şi lucruri neobişnuite, să aplice tactici care nu au mai fost aplicate, să se avânte spre imposibil, având credinţa că alături de Dumnezeu, toate lucrurile sunt posibile.

Moise urma să vină în faţa lui Faraon, pe terenul lui şi totuşi Faraon nu avea să îi facă nimic, la fel cum şarpele, deşi prins de coadă nu a sărit la atac.

Nici creştinii nu sunt scutiţi de situaţii limită în umblarea lor cu Dumnezeu. Dacă vrei să ai ce povesti urmaşilor tăi nu alegi varianta lui Iona de a sta sub umbră unui arbust ci accepţi provocarea lui Dumnezeu de a face în tine şi prin tine lucrări minunate. De ispită trebuie să fugi dar cu păcatele ce au câştigat teren în inima ta, trebuie o confruntare directă, o luptă de gherilă până când biruinţa va fi a Domnului. Atunci când eşti în luptele Domnului sau atunci când stând de partea Lui treci prin încercări, psalmistul ne reaminteşte că:

„Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua,

nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua în amiaza mare.

O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.

Doar vei privi cu ochii şi vei vedea răsplătirea celor răi.

Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost!” şi faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare, de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău.

Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale;

şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.

Vei păşi peste lei şi peste năpârci şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi. –

„Fiindcă Mă iubeşte – zice Domnul – de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.

Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.

Îl voi sătura cu viaţă lungă şi-i voi arăta mântuirea Mea.” (Psalmul 91, 5-16).

va urma…