Terapie de şoc şi viaţă la superlativ


6. Şi, după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii care fac slujbele intră totdeauna în partea dintâi a Cortului.
7. Dar în partea a doua intră numai marele preot, o dată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului.
8. Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că drumul în Locul Preasfânt, nu era încă deschis câtă vreme stătea în picioare Cortul dintâi.
(Evrei 9)

Terapia de şoc este a doua ideea desprinsă din capitolul 9. Terapia de şoc este o intervenţie urgentă în cazuri extreme care grupează un număr de metode, aplicate pentru a provoca în organism anumite reacţii care să ducă la un rezultat optim pentru pacient. Din punct de vedere spiritual, terapia de şoc este aplicată în aceleaşi situaţii ca în medicină şi se urmăreşte trezirea sau readucerea omului pe drumul cel bun.

De-a lungul istoriei biblice şi nu numai, Dumnezeu a folosit în mai multe rânduri acest mod de a pune la punct starea spirituală a copiilor Săi dar şi a altor subiecţi care nu făceau parte din numărul poporului Său, Israel. Iată câţiva care au trecut prin acest mod de tratament spiritual: Faraon care pentru a fi determinat să lase poporul Israel să plece din Egipt, Dumnezeu l-a lovit cu diferite plăgi – rezultatul a fost eliberarea poporului dar din păcate şi moartea faraonului . Un alt bărbat este David care este trezit la realitate după ce de profetul Natan îi aduce la cunoştinţă gravitatea păcatului său – rezultatul este pocăinţa. Hai să ne gândim şi la Nebucadneţar care a ajuns în rândul fiarelor sălbatice timp de 7 ani după ce i s-a luat mintea pentru ca să-şi revină apoi şi să facă mărturisirea că Dumnezeu este Cel Atotputernic. Şi lista este destul de lungă dacă ne gândim şi la alţii cum ar fi de pildă ucenicii, care au trecut prin terapia de şoc atunci când Isus a fost răstignit.

În scrisoarea sa câtre evrei, Pavel foloseşte şi el metoda aceasta. Atunci când scrie scrisoarea, Pavel se şi imaginează cum stă înaintea bisericii şi parcă îi vede pe mulţi dintre ascultători cum se neliniştesc, cum se frământă la auzul argumentelor lui că Isus Hristos este suficient pentru a fi mântuiţi. Unii încă mai făceau curte sistemului levitic, încă mai erau îndrăgostiţi de Templul în sine şi cu greu putea să se dezlipească de ritualuri deşi s-au făcut creştini. Era frumoasă ideea că sunt mântuiţi prin har dar era atât de atrăgătoare mântuirea prin fapte. Pentru aceştia care încă mai credeau că mai e nevoie şi de altceva pe lângă Isus pentru a fi mântuiţi, Pavel administrează terapia de şoc.

A început prin a le spune că Isus este deasupra lui Moise şi Iosua, Isus este un Preot superior lui Aaron, că jertfa Sa este superioară tuturor jerfelor din vechime, că legământul Său cu creştinii este mai bun decât legământul făcut cu Israel. Dacă ai fi fost în locul lor nu ştiu dacă te-ai fi simţit confortabil în scaun atunci când se citea epistola. Să auzi că tot ceea ce ai crezut până nu demult, o teologie de mii de ani, a fost bună doar pe jumătate. Şi Pavel nu se opreşte aici. El se leagă de ceea ce le era mai drag lor, locul de închinare.

Din versetele din capitolul 9 scrise mai sus extragem câteva idei. Găsim aici o progresie a accesului la Dumnezeu. Oamenii simpli, laicitatea putea intra doar în curtea Sanctuarului dar nu în Sanctuar. Preoţii obişnuiţi puteau intra în Sfânta, prima încăpere a Sanctuarului dar nu în Sfânta Sfintelor. Doar marele preot avea acces în Sfânta Sfintelor însă doar o singură dată pe an, cu ocazia sărbătorii ispăşirii.

Până aici nu era nimic nou pentru creştinul evreu care asculta. Laicul se mulţumea cu cât i s-a permis, preotul obişnuit la fel, iar marele preot de asemnea. Şocul vine în capitolul 4,16 şi capitolul 10,19-22. Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt În aceste versete Pavel dinamitează fără remuşcări o tradiţie păstrată de generaţii întregi. Ceea ce spune Pavel este că sacrificiul lui Isus şi slujirea Sa în Sanctuarul ceresc a deschis drumul spre Dumnezeu astfel încât creştinii au acces direct în Sfânta Sfintelor, ba chiar sunt invitaţi să se apropie de „tronul harului” cu încredere. Şi aici nu e vorba de Sfânta Sfintelor din templul de la Ierusalim ci din Sanctuarul din Ceruri.

Prin Isus, nu mai trebuie să aşteptăm la rând să vină preotul să ne taie mielul ca să primim iertare, putem veni în orice moment, fără jertfă, chiar în faţa tronului harului şi să cerem direct Tatălui ca prin sângele lui Isus să fie iertaţi. Prin Isus nu mai trebuie să stai doar în curte, ai acces liber până în ultima încăpere. Ce favoare! Ce dar special!

Ironia condiţiei umane, scrie John Piper, este faptul că Dumnezeu ne-a oferit priveliştea muntelui Himalaya, adică gloria Lui în Isus Hristos, iar noi am ales să tragem jaluzelele cabanei noastre şi să admirăm diapozitive cu deluşoare – chiar şi în biserică„.

Acesta e mesajul lui Pavel, pentru cei de atunci şi pentru noi cei de azi; trăieşte la superlativ! De ce să te mulţumeşti să stai în curte când Dumnezeu te aşteaptă în sala tronului? De ce să vrei sa vezi doar grădina când Isus te invită să fi cetăţean al Palatului?

va urma

Atenție, se filmează!

„… Am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni”. 1 Corinteni 4,9   E posibil ca de multe ori ceea ce facem să nu ni se pară important. Avem impresia adesea, că suntem sub…

7 ani

Cei doi Bar-Abba

La fiecare praznic al Paştelui, Pilat le slobozea un întemniţat pe care-l cereau ei. În temniţă era unul numit Baraba, închis împreună cu tovarăşii lui din pricina unui omor pe care-l săvârşiseră într-o răscoală. Norodul…

7 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.