Trăirea bate vorbirea !
Sutaşul care stătea în faţa lui Isus, când a văzut că Şi-a dat astfel duhul, a zis: „Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!” (Marcu 15, 39).
O surpriză neaşteptată care are loc la scena răstignirii lui Isus, este centurionul roman. Deşi puţini remarcă acest lucru, centurionul acesta aduce o mică lumină în întunericul de acolo. Deşi spune mai mult pentru el, gândeşte cu voce tare, este auzit de cel puţin un martor care apoi îi spune evanghelistului Marcu, şi mai este auzit de locuitorii cerului. În durerea universului, centurionul aduce o mângâiere, o speranţă. S-a convins în câteva zeci de minute cât alţii în trei ani, în timp ce alţii nu s-au convins deloc, ca răstignitul din mijloc nu era un simplu om.
Centurionul este omul care nu merge la biserică sau la templu. Nu merge deoarece, fie nu-l interesează, fie nu-l invită nimeni. Cine ar invita un sutaş la biserică? Ne gândim în subconşient că e puţin probabil ca oameni ca acesta, dur, războinic, ar putea să fie atins de puterea dragostei lui Isus. Şi totuşi…, cred ca Cerul va fi populat de mulţi oameni cărora nu le-am făcut nici măcar o invitaţie la biserică. Centurionul este omul care prinde esenţa evangheliei şi puterea ei în foarte scurt timp, lăsând cu gura căscată pe mulţi dintre creştinii de faţadă; ajungând de la cel din urmă, la cel dintâi.
Centurionul descoperă ce creştinii n-ar fi trebuit să uite: Isus este Fiul lui Dumnezeu, iar acesta trebuie pus pe tron nu pe cruce. Aceasta nu este pentru el doar o informaţie ci o descoperire transformatoare. Omul sabiei are o inimă mai de carne decât oamenii cărţii a căror inimă se împietrise. Omul cuceririlor şi nedreptăţii romane este convins de divinitatea lui Isus, în timp ce oamenii legii, ce se făleau cu ştiinţa dreptăţii Celui Prea Înalt, îşi bat joc de divinitatea lui Isus. În timp ce sutaşul acesta realizează tragedia uciderii unui fiu de Dumnezeu, fariseii şi alte feţe bisericeşti se felicită pentru fatidica realizare.
Centurionul este omul care nu este atât de mult impresionat de cuvinte, dar este doborât de puterea exemplului. Şi ca el sunt mulţi astăzi. Ei sunt prea ocupaţi să stea să asculte cuvinte, fie ele dintre cele mai frumoase, dar sunt opriţi din goana lor de o simplă dar grăitoare imagine a unui creştin autentic. Noi ca şi creştini, cei care am mai rămas, cel puţin, facem mai multă reclamă Evangheliei prin imagine decât prin Cuvânt. Pământenii secolului nostru sunt atraşi de formă, ca mai apoi să fie curioşi de fondul din spatele ei. Nişte creştini răstigniţi faţă de ei înşişi este o imagine mai pătrunzătoare pentru sutaşii lumii noastre decât nişte creştinii ce pozează a sfinţenie dar sunt plini de mândrie, vanitate şi exclusivism religios, ascunşi în spatele altarelor bisericilor. Trăirea bate vorbirea, iar aceasta trebuie luată ca principiu existenţial care să nu fie uitat.