Un Mare Preot pentru oamenii mici
14. Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră.
15. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.
16. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie (Evrei 4).
Te-ai întrebat vreodată ce e mai greu: noi să devenim ca Isus, sau Isus să devină ca noi? Este urcarea noastră la El la fel de grea precum a fost coborârea Lui la noi? Sau altfel spus, care este cea mai uşoară devenire: din cerşetor în prinţ sau din prinţ în cerşetor? A fost mai uşor pentru Isus să intre în lumea noastră decât ne este nouă să intrăm în Lumea Lui?
Teoretic, cei mai mulţi creştini cred că venirea lui Isus în lumea noastră a fost un demers mai dificil decât este drumul omului înspre Împărăţia lui Dumnezeu. Practica, însă, pare să dovedească exact contrariul teoriei. Eşuăm adesea în faţa celor mai mici provocări care se ivesc pe acest drum înspre asemănarea cu Isus. Ispite, dintre cele mai mici, ne atrag în cusele lor.
Eşuăm în faţa ispitei din mai multe motive: 1. nu suntem întotdeauna vigilenţi; 2. ne credem nişte samsoni spirituali care putem să facem faţă provocării prin propriile forţe; 3. încă ne mai place să flirtăm cu ispita, ca nişte don-juani, convinşi că o putem seduce şi abandona apoi.
Ispita este creaţia diavolului care promite plăcere dar oferă dezamăgire la sfârşit. Are o putere de seducţie extraordinară, asta se dovedeşte şi din faptul că deşi te-ai ars la primele întâlniri cu ea, încă eşti atras de serviciile ei.
Ispita I-a făcut curte şi lui Isus Hristos pentru că momentele de mare triumf ale ispitei sunt acelea în care sfinţii îi cedează, însă în dreptul lui Isus, ispita n-a putut ţine petrecerea victoriei. Cel mai ispitit om de pe faţa pământului, Isus, a reuşit prin puterea Tatălui să iasă învingător, cu toate că ispitele Sale au fost cu mult mai mari decât ale noastre.
Isus a fost ispitit ca şi noi, însă marea diferenţă a constat în faptul că El nu a cedat niciodată ispitelor. Nu trebuie să ne gândim că ispitele lui Isus îşi găsesc corespondenţă identică cu ispitele noastre, ci mai degrabă faptul că El a înfruntat fiecare tip de ispită.
Isus a fost ispitit dincolo de orice fiinţă umană. Omul a cedat prea devreme în faţa ispitei diavolului în Eden şi la fel facem şi noi. De cele mai multe ori în dreptul nostru, diavolul foloseşte doar artileria uşoară pentru a ne pune la pământ. Noi oamenii, nu prea avem habar de ce înseamnă adevărata ispită fiindcă ne prăbuşim la vânturile uşoare.
Teologul George Knight, în cartea lui, Exploring Hebrews, scrie că esenţa ispitirilor lui Isus consta în determinarea Lui de a evita moartea pe cruce pentru lumea păcătoasă. Esenţa ispitirilor omului păcătos este aceea de a-l determina să evite uciderea firii pământeşti în favoarea locuirii veşnice cu sfinţii şi cu Dumnezeu.
Ispita este reclama perfectă la ceva imperfect, păcatul. Este publicitatea ideală la lucrurile de care nu ai nevoie şi care nu îţi folosesc. Ispitele sunt persuasive, sunt un fel de hărţuitori comerciali spirituali, care sunt determinaţi să nu te lase în pace până nu ai luat ceva din oferta lor de nerefuzat. Şi aşa cădem, pentru că suntem curioşi iar mai apoi pentru că ajungem să ne placă.
În aceste bătălii spirituale, cu biruinţe şi eşecuri zilnice, avem ca aliat puternic pe Isus Hristos, Cel care înţelege prin ceea ce trec fraţii şi surorile Lui de pe pământ. El este Marele nostru Preot care iartă păcatele săvârşite şi ne oferă putere de biruinţă. Este este plin de îndurare faţă de noi, El este acea punte de legătură între cer şi pământ. Să îndrăznim, aşadar, să venim la El. Să venim aşa cum suntem ca să fim iertaţi, şi să plecăm hotărâţi de a nu mai ajunge în halul în care am fost.