Un miracol înspăimântător

24. A bătut piatra, şi focul se amesteca cu piatra; piatra era aşa de mare încât nu mai bătuse piatră ca aceea în toată ţara Egiptului de când este el locuit de oameni.
25. Piatra a nimicit, în toată ţara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a nimicit şi toată iarba de pe câmp, şi a frânt toţi copacii de pe câmp.
(Exodul 9)

După ce plaga a lovit, Egiptul arăta ca după un război de mare proporții. Peisajul era dezolant: cadavre umane și de animale zăceau pe câmp și nimeni nu îndrăznea să le ridice din cauza forței cu care lovea grindina și focul. Copacii erau doborâți, iarba și ogoarele semănate cu in și orz erau una cu pământul, în timp ce grindina amestecată cu focul și fulgerele asurzitoare formau imaginea unui timp apocaliptic.
Calamitatea în sine, era ceva nemaivăzut, era un lucru supranatural care ar fi atras curiozitatea celor de la meteo, dar cine să se mai pună pe cercetat când fenomenul a adus o groază de nedescris.
Plaga aceasta a fost cu siguranță una dintre cele mai înspăimântătoare și mai miraculoase: grindina și focul nu au cum să coexiste în mod normal și totuși s-a întâmplat. Această plagă era îndreptată și ea împotriva a câțiva zei ai Egiptului mai cu seamă Nat, zeiţa cerului și Osiris, zeul roadelor şi al fertilităţii. Plaga era un atac evident și la hrana populației care deja de afla în pragul foametei fiindcă și ultimele două plăgi au lovit tot la capitolul hrană. Pe lângă foamete exista riscul unei răscoale din parte populației care l-ar fi considerat pe Faraon responsabil de situație mai ales că rapoartele arătau că evreii din ținutul Gosen, care erau protejați de Dumnezeu nu au fost loviți de plagă.
Sabia lui Damocles atârna de mult asupra capului lui Faraon, cu toate acestea, el își permite continuarea rebeliunii față de Dumnezeul lui Israel. Fiecare lovitură primită cât și cele care le va mai primi nu sunt altceva decât consecințe ale alegerilor personale și de grup.
O asemenea imagine aduce în fața noastră un adevăr dureros: cât de mult trebuie să sufere trupul și sufletul pentru încăpățânarea inimii! În fața lui Dumnezeu nu este loc de târg sau învoială când e vorba de respectarea voinței Sale. Dumnezeu nu negociază niciodată cu nimeni principiile și poruncile Sale, și asta nu dintr-o motivație despotică ci datorită faptului că El este Absolut și orice vine din partea Lui înspre omenire poartă pecetea perfecțiunii absolute.
Acest atribut al lui Dumnezeu, perfecțiunea, este unul dintre cele mai deranjante pentru firea omenească fiindcă ne transmite cu voce tare că în orice aspect și în orice situație, Dumnezeu este și are dreptate. Orice acțiune pe care El o desfășoară în sfera umană și nu numai, este fără doar și poate, perfectă purtând amprenta geniului divin. Lui Dumnezeu nu Îi poți găsi vreo vină și orice băgare de vină este atitudine rebelă și nemintoasă. Suntem liberi să nu fim de acord sau să nu înțelegem ceea ce face El sau îngăduie să fie făcut în viețile noastre, însă nu putem afirma sau crede că Dumnezeu greșește.
A-L iubi și a te lăsa iubit de Dumnezeu este întotdeauna cea mai bună cale înspre o mai corectă înțelegere a voiei Sale; nu vei înțelege totul dar te vei încrede total în El.

Atenție, se filmează!

„… Am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni”. 1 Corinteni 4,9   E posibil ca de multe ori ceea ce facem să nu ni se pară important. Avem impresia adesea, că suntem sub…

7 ani

Cei doi Bar-Abba

La fiecare praznic al Paştelui, Pilat le slobozea un întemniţat pe care-l cereau ei. În temniţă era unul numit Baraba, închis împreună cu tovarăşii lui din pricina unui omor pe care-l săvârşiseră într-o răscoală. Norodul…

7 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.