Viaţa într-o altă dimensiune
Trăirea prin credinţă nu este doar un alt mod de a trăi viaţa, ci este adevăratul mod de trăi. Trăirea prin credinţă nu urmăreşte o existenţă lipsită de probleme ci o trăire frumoasă în ciuda problemelor. Oamenii credinţei nu au avut în vedere evitarea greutăţilor existenţiale, atunci când au ales trăirea în această dimenisiune. Rezultatele unei vieţi de credinţă pot fi evident vizibile pe acest pământ dar pot fi şi ascunse de ochii privitorilor. În urma unor acte de credinţă, participanţii la ele pot să aplaude triumfători şi să se bucure zgomotos (Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe. Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi…)
dar pot şi plânge întristanţi sau chiar să fie jeliţi de alţii (unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, şi au fost chinuiţi. Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.) – Evrei 11, 33-38.
Trăirea prin credinţă este o trăire în altă lume, în lumea lui Dumnezeu, prin urmare independenţa este eşec sigur. Credinţa nu are reguli fixe, ceea ce a funcţionat ieri poate să nu mai fie valabil azi. Umblarea prin credinţă are un principiu fundamental: Dumnezeu este Suveran iar omul trebuie să fie dependent total de El. În lumea credinţei nu întotdeauna ţi se răspunde la întrebări, dar niciodată nu rămâi dezamăgit. Tărâmul credinţei nu este controlat de om ci de Dumnezeu, drumul credinţei poate fi necunoscut dar niciodată nesigur. A trăi prin credinţă înseamnă să trăieşti exclusiv pentru Dumnezeu, înseamnă să trăieşti spre slava Lui aici ca să te bucuri de răsplata ta Acolo. Viaţa de credinţă nu este un mod de viaţă instant, ce-i bun pentru acum şi aici, ci pentru acolo şi când vrea El. O viaţă de credinţă poate fi una de erou dar foarte bine poate fi şi una de martir, nimeni nu-şi poate alege care dintre ele să le aibă. Pentru omul credinţei nu asta contează cel mai mult, răsplata va fi la fel pentru oricare variantă de existenţă. Desigur că pe cei mai mulţi ne tentează o viaţă de erou ca cea a lui Barac, David sau Moise, însă mai puţini am pofti o viaţă de martir ca cea a lui Isaia, care a fost tăiat în două cu fierăstrăul, sau Ştefan care a murit sub ploaia de bolovani. Însă atât eroii cât şi martirii credinţei nu s-au târguit cu Dumnezeu în legătură cu laurii pământeşti ci şi-au trăit viaţa având gândul la slăvirea lui Dumnezeu şi la coroana netrecătoare din veşnicii. Umblarea în credinţă nu este niciodată meritul omului, ci exclusiv meritul şi darul lui Dumnezeu. Oamenii credinţei nu sunt niciodată personajele importante ci doar instrumente în mâna lui Dumnezeu. După fiecare triumf al eroului, Dumnezeu trebuia să primească lauda precum şi după fiecare moarte de martir, Dumnezeu era cel onorat.
Lumea de azi are puţini oameni ai credinţei şi din cauză că princpiul de vieţuire este unul axat pe trup, plăcerile de o clipă a păcatului. Partea spirituală este neglijată din cauză că nu oferă o plăcere tangibilă întotdeauna; răsplata unei vieţi spirituale, în abundenţa ei, este oferită într-un viitor. Viaţa de credinţă este singura viaţă trăită cu sens, restul e non-sens.
2 comentarii
e interesant c scrii,daca nu ar fi asa multa predica,ar fi poezie…
multumesc Hafia, pentru apreciere…
ai dreptate… ceea ce scriu contine predica…pt ca sunt predicator… incerc sa nu semene atat de mult a predica… se pare ca nu intotdeauna reusesc…
merci ca ai trecut pe aici… te mai poftesc… si poate vei vedea si un aer de schimbare…