Când râde ciobul de oala spartă

WK018946

1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

2 „Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre copiii lui Amon, şi proroceşte împotriva lor!

3 Spune copiilor lui Amon: „Ascultaţi Cuvântul Domnului, Dumnezeu! Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Pentru că ai zis: „Ha! Ha!” sfântului Meu Locaş, când era pângărit, ţării lui Israel, când era pustiită, şi casei lui Iuda, când se ducea în robie,

4 de aceea, iată, te dau în stăpânirea fiilor Răsăritului; ei îşi vor aşeza staulele în mijlocul tău şi îşi vor face locuinţele în tine; îţi vor mânca roadele, şi îţi vor bea laptele.

5 Voi face din Raba un ocol de cămile, şi din ţara copiilor lui Amon o stână de oi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul!

6 Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Pentru că ai bătut din mâini, şi ai dat din picior, pentru că te-ai bucurat în chip batjocoritor şi din adâncul sufletului de ţara lui Israel,

7 de aceea, iată că Îmi întind mâna peste tine, şi te dau pradă neamurilor; te şterg din mijlocul popoarelor, te scot din numărul ţărilor, şi te nimicesc. Şi vei şti că Eu sunt Domnul!” (Ezechiel 25,1-7)


Copiii lui Amon, au râs în hohote atunci când Israelul a fost pedepsit, bătând din palme şi lovindu-se peste picioare, ca la un spectacol ieftin de glume proaste. Să te bucuri de răul altuia este o bucurie prostească. Ceea ce făcea Dumnezeu Israelului, trebuia să fie o lecţie pentru ei, şi anume: dacă pe cei care i-a binecuvântat atât şi i-a ocrotit atât, îi judecă atât de aspru pentru depărtarea de El, cum va fi atunci cu noi, care niciodată nu L-am recunoscut ca autoritate divină? În loc de pocăinţă au râs precum ciobul de oala spartă. Cum a reacţionat Dumnezeu la atitudinea lor, este clar arătat în textele de mai sus.

Bucuria nebunului, este o modă în secolul nostru. A râde de alţii ne dă un aer de superioritate: noi nu suntem ca ei. Ai putea râde de alţii doar atunci când trăiesti in excelenta divină dar cum nu trăim niciunul, ar trebui să ne plângem starea.

Nu emite judecăţi că fratele tău e lovit de Dumnezeu pentru anumite păcate care ţie ţi se pare evidente, că n-ai cum să ştii pentru ce suferă. Mai degrabă, priveşte la starea ta şi te-ntreabă pentru ce păcate te-ar judeca Dumnezeu pe tine. Şi dacă le identifici, părăseşte-le!

Nu te bucura nici când fratele tău este prins făcând un păcat public, şi nu te grăbi să arunci piatra acuzării. Ai şi tu păcate destule, ascunse ce-i drept, aşa că roagă-te pentru ştergerea lor şi scoterea lor din viaţa ta. Faptul că păcatul tău nu este unul public, nu însemnă că tu eşti sfânt. Un păcat public aduce o ruşine publică, dar de multe ori și o pocăinţă publică. Un păcat ascuns, este ca nota 5 la un examen, nu îţi este prea mare ruşine, de aceea nici pocăinţa nu are loc. Cei mai mulţi care nu vor intra in Ceruri, nu vor face parte din cei cu păcate publice ci aceia cu păcate tainice, care nu au simţit nevoia unei întoarceri autentice. Cei cu 5 intră cel mai greu în Ceruri.

Nu te mulţumi că sunt alţii mai păcătoşi decât tine, nu ei sunt etalonul tău. Ia-te la întrecere cu sfinţii și nu cu păcătoşii. Atingi adevărata performanţă atunci când Il ajungi pe Isus.

Nu uita că cei care râd acum de păcatele altora vor plânge mai târziu pentru ale lor, dar poate fi prea târziu. Aleargă spre ţintă, spre Hristos. Trăieşte şi azi bucuria…,bucuria mântuirii şi a mântuiţilor. O zi aleasă!

Atenție, se filmează!

„… Am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni”. 1 Corinteni 4,9   E posibil ca de multe ori ceea ce facem să nu ni se pară important. Avem impresia adesea, că suntem sub…

7 ani

Cei doi Bar-Abba

La fiecare praznic al Paştelui, Pilat le slobozea un întemniţat pe care-l cereau ei. În temniţă era unul numit Baraba, închis împreună cu tovarăşii lui din pricina unui omor pe care-l săvârşiseră într-o răscoală. Norodul…

7 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.