Efraimiţii vechi şi noi

1. Bărbaţii lui Efraim s-au strâns, au pornit spre miazănoapte şi au zis lui Iefta: „Pentru ce te-ai dus să baţi pe fiii lui Amon, fără să ne fi chemat şi pe noi să mergem cu tine? Vrem să-ţi dăm foc casei şi să te ardem împreună cu ea.”
2. Iefta le-a răspuns: „Eu şi poporul meu am avut mari certuri cu fiii lui Amon; şi când v-am chemat, nu m-aţi scăpat din mâinile lor.
3. Văzând că nu-mi vii în ajutor, mi-am pus viaţa în joc şi am pornit împotriva fiilor lui Amon. Domnul i-a dat în mâinile mele. Pentru ce vă suiţi, dar, azi împotriva mea ca să-mi faceţi război?”
4. Iefta a strâns pe toţi bărbaţii Galaadului şi a început lupta cu Efraim. Bărbaţii Galaadului au bătut pe Efraim…” (Judecători 12)

Efraimiţii de ieri sunt mofturoşii, nemulţumiţii şi criticoşii de azi. Sunt genul de oameni care stau deoparte când se întâmplă ceva, dar care sar primii cu evaluari şi critici negative cu privire la ceea ce au urmărit. Sunt genul de „viteji” care îşi fac apariţia după terminarea războiului.

Atât aici, cât şi în Judecători 8,1-3, seminţia lui Efraim este prezentată într-o lumină nefavorabilă. Ei au fost pasivi în timpul asupririi şi aroganţi când alţii luaseră iniţiativa şi au câştigat victoria. Ghedeon fusese conciliant faţă de ei şi a trecut cu vederea neobrăzarea lor, dar Iefta nu era dispus să ajungă subalternul lor. Pretinsa lor nemulţumire izvora din dorinţa lor de a fi priviţi ca seminţie israelită conducătoare. Mândria lor i-a făcut să se supere că nu avuseseră parte de gloria victoriei.

Ca şi în cazul lui Ghedeon, efraimiţii au privit cu neîncredere spre Iefta şi spre victoria lui, ca apoi să fie idignaţi că nu au şi ei parte la biruinţă. Efraimiţii de ieri şi cu cei de azi, sunt oamenii care dacă le ceri ajutorul, te refuză batjocoritor, iar dacă reuşeşti fără ei, în cele din urmă, sunt plini de mânie şi resentiment. Ei se opun la multe dintre proiectele bisericii, argumentând că s-a mai făcut şi nu a ieşit nimic. Se supără dacă sunt ignoraţi şi daţi la o parte, dar devin de-a dreptul furioşi când proiectele respinse de ei dau rod. Uneori ai impresia că ar fi mai bucuroşi dacă ai eşua, doar ca să-şi dovedească teoria şi să arunce defăimătoarea replică: „Ţi-am spus noi!” Cu ei nicicum nu o poţi scoate la capăt.

Efraimiţii vechi şi noi sunt aceia care vin la biserică pentru a râde de stângăciile unor luptători precum Ghedeon şi Iefta. Mai mereu plini de critică demoralizatoare şi mari sfătoşi. Le place enorm la comitete şi la amvoane. Sunt cei care vorbesc mult dar fac atât de puţin. Sunt frustraţi de propria persoană, doar că sunt prea mândri să recunoască. Sunt invidioşi pe reuşitele altora şi deranjaţi că unii au încercat imposibilul şi au izbutit. Se plictisesc când se spun experienţe cu Domnul şi pun sub semnul întrebării autenticitatea lor.

Efraimiţii vechi şi noi sunt din categoria de oameni care nu atât de mult îi intereseaza cauza lui Dumnezeu cât culegerea de merite pentru ei înşişi. Ei doresc să stea la masă cu Împăratul, ajungând la ospăţ pe un pat comod de flori. Sunt foarte înverşunaţi în lupta împotriva fraţilor lor, dar atât de pasivi în lupta împotriva duşmanului.

Uneori pot fi potoliţi de atitudinile ostile şi nepotrivite adoptând modul conciliant şi mieros a lui Ghedeon, iar alteori e nevoie de o acţiune drastică ca cea a lui Iefta.

Lecţia pentru noi este evidentă: ai posibilitatea fie să ajuţi cauza lui Dumnezeu, implicându-te cu tot ceea ce ai şi eşti, ori poţi alege să fii omul care pune beţe în roţi.  Poţi fi acela care Îl slujeşte pe Dumnezeu, sau poţi fi acela care aşteaptă să fie slujit de Însuşi Dumnezeu. Eroii Domnului sunt aceia care tac şi fac voia Stăpânului şi nu aceia care mereu critică pe cei care fac. Eşti ori calul care trage, ori câinele care doar latră.