Soţ sângeros sau Ce să zici doar ca să nu te supui


25. Sefora a luat o piatră ascuţită, a tăiat prepuţul fiului său şi l-a aruncat la picioarele lui Moise, zicând: Tu eşti un soţ de sânge pentru mine.”

26. Şi Domnul l-a lăsat. Atunci a zis ea: Soţ de sânge!”, din pricina tăierii împrejur.

Supunerea în familie este la fel de vitală ca iubirea în familie. Nu poate exista o familie împlinită dacă una dintre cele două valori lipseşte. Iubirea fără supunere este ca focul în mirişte, se consumă repede şi lasă urme negre pe pământ. Supunerea fără iubire face din cămin un loc al totalitarismului. Soţia care nu este supusă soţului ei, şi soţul care nu-şi iubeşte soţia precum Domnul, devin două epave emoţionale, definiţia vie a frustrării şi neîmplinirii.

O problemă de neacceptare a rânduirii divine în ce priveşte relaţiile maritale, a avut loc şi în familia lui Moise. Când a venit vremea ca şi cel de-al doilea fiu al lor sa fie circumcis, doamna Sefora a luat „atitudine” în faţa lui Moise, a pus piciorul în prag (e adevărat că în pragul greşit) şi i-a spus categoric soţului ei că acest act se va săvârşi numai peste cadavrul ei. Şi devreme ce soţia a refuzat supunearea şi faţă de Moise cât şi faţă de Dumnezeu, atât Moise cât şi Dumnezeu au trebuit să se supună pentru un timp răzvrătirii ei.

Însă Dumnezeu are metodele Sale de a-l aduce pe om în situaţii în care trebuie să aleagă între a face ce este bine sau ce îi place. Ziua aceea a venit într-un moment în care doamna lui Moise credea că problema este deja istorie.

În momentul în care a văzut că Moise şi Îngerul Domnului nu se iau la o trântă amicală, adolescentină, ci că soţul ei chiar se luptă pentru propria-i supravieţuire, Seforei îi sare imediat „fisa” şi în câteva secunde realizează că din multele motive pentru care Dumnezeu ar dori să-i omoare soţul, cel mai probabil este acela că ultimul fiu al lor nu este circumcis.

În grabă nebună, cu sufletul îndurerat şi cu orgoliul tăvălit în nisipul pustiei, Sefora este nevoită sa facă ceea ce trebuia Moise să facă atunci când copilul avea doar 8 zile. Scena este dureroasă: Sefora caută cea mai ascuţiţă piatră care să ţină locul instrumentului special pentru această ceremonie, şi îşi circumcide copilul care era deja, probabil, un preadolescent, aducând o suferinţă enormă băiatului nevinovat.

Odată săvârşită „operaţia”, Sefora aruncă dovada circumciderii la picioarele lui Moise şi implicit înaintea Îngerului ca acesta să-i elibereze bărbatul din strânsoarea de moarte.

Cuvintele ei: „soţ de sânge” sau „soţ sângeros”, trădează sentimentele ei vulcanice pe care le avea atât pentru Moise cât şi pentru Dumnezeul lui. La Sefora nu există capitulare prin pocăinţă ci o continuuă revoltă împotriva cerinţelor lui Dumnezeu care se răsfrânge asupra celui care cu „încăpăţânare” se aliază cu Atotputernicul. Sefora este o elevă eminentă a lui Adam, urmând acelaşi mod de a se eschiva de asumarea responsabilităţii. În logica ei, vinovat pentru situaţia în care se afla era Moise care slujeşte un Dumnezeu cu pretenţii exagerate. Însă, implicit, vinovatul vinovaţilor era Dumnezeul lui Moise: El este acela care a comandat circumciderea băieţilor.

Lecţia şi pentru noi ar putea fi următoarea: ascultarea de Dumnezeu mâine, produce mai multă durere şi îţi poate pune viaţa în primejdie de moarte (veşnică). Neascultare ta, poate afecta nu numai persona ta, ci şi pe cei dragi ţie.

Personal, cred că Dumnezeu ar fi îngăduit ca Moise să-şi lase copilul necircumcis dacă ar fi refuzat categoric slujirea lui Dumnezeu, dacă ar fi refuzat chemarea lui Dumnezeu de a fi moştenitor al făgăduinţei. Dumnezeu nu obligă pe nimeni să-I asculte poruncile dacă nu are „pretenţii” la moştenirea eternă, însă dacă cineva doreşte veşnicia Raiului, este o încumetare periculoasă să desconsideri una dintre poruncile Lui.

Creştinul trebuie să fie conştient de aceeaşi realitate: aspiraţia la veşnicie înseamnă conspiraţie împotriva pământescului, firescului, înseamnă conformarea după direcţiile divine exprimate prin Lege şi Evanghelie. Dumnezeu devine mânios atunci când îţi permiţi să crezi, şi să speri că te poţi atinge de Pomul vieţii veşnice cu mânile murdare (de păcat).

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

4 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

10 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *