Un Dumnezeu fără resentimente
17. Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu şi dacă nu-l laşi să plece,
18. iată, mâine, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră aşa de mare, cum n-a mai fost în Egipt, din ziua întemeierii lui şi până azi. Exod 9.
Pe măsură ce plăgile se apropie de sfârșit se poate observa din în ce mai mult dorința lui Dumnezeu de a-l recupera pe Faraon și în același timp înverșunarea demonică a lui Faraon de a nu ceda nici măcar un inch în fața Celui Suprem.
”Te-am lăsat să trăiești!” îi spune Dumnezeu ”și încă mai vreau” pare a continua El, ”dar să nu te mai ridici împotriva poporului Meu”. O altă împotrivire a lui Faraon ar fi adus un alt val de calamități surpriză, și devenea din ce în ce mai clar că aceste calamități supranaturale cresc în putere și în capacitatea de distrugere.
Deși pus la colț, Faraon continuă să arunce în fața lui Dumnezeu obraznicul ”Nu!” Cu toate acestea, Dumnezeu rămâne cu mâna harului întinsă, cum altfel am putea înțelege următoarele cuvinte pe care El le adresează înfumuratului rege: ”Pune-ţi, dar, la adăpost turmele şi tot ce ai pe câmp. Piatra are să bată pe toţi oamenii şi toate vitele de pe câmp, care nu vor fi intrat în case; şi vor pieri.”
Nu știu cum vi se pare vouă acest gest al lui Dumnezeu, într-un fel desconspirativ, dar eu îl traduc ca fiind un exemplu al bunătății divine prin excelență. Nici o parte combatantă nu spune celeilalte ce va face, unde va ataca, când o va face și cum pentru că elementul surpriză este în general, vârful de lance care va aduce victoria.
Ceea ce face Dumnezeu în acest caz, este un alt exemplu că distrugerile și relele de neimaginat care s-au făcut, se fac și vor mai fi făcute pe pământ nu este un act divin răzbunător ci o consecință tragică a alegerilor noastre. Ostilitatea divină este direct proporțională cu abuzul obraznic al omului față de harul acordat. Iar a abuza de har înseamnă să îți permiți să desconsideri Jertfa lui Hristos, Cel aducător de har.
Întreaga Scriptură îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind plin de har față de toți oamenii. ”Nu te vei izbi de nici o răutate în Dumnezeu, de nici un resentiment, ranchiună sau rea voință, pentru că nu există așa ceva în El. Dumnezeu este un Dumnezeu al îndurării pure, al afecțiunii, al intențiilor bune și al bunăvoinței pure. Cu toate acestea Dumnezeu va trebui să îi respingă pe unii din cauză că nu se pocăiesc deși există atâta har” (A.W. Tozer).
Harul este înfinit pentru că Dumnezeu este infinit, însă ceea va aduce închiderea harului pentru omul păcătos nu este epuizarea acestei resurse divine, ci inutilitatea acordării ei în condițiile rebeliunii permanente a păcătosului. Acceptarea harului este o declarație personală că vei trăi după regulile lui Dumnezeu, în timp ce respingerea harului este o declarație a trăirii după bunul plac, fără Dumnezeu. Harul este șansa pe care Dumnezeu ți-o acordă să fii diferit, altfel decât lumea.