Abel – când Dumnezeu priveşte cu plăcere


Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort. (Evrei 11,4).

După definirea credinţei, autorul cărţii Evrei, începe să ne spună povestea sumară a unor bărbaţi şi femei din trecut care au reuşit să-şi trăiască viaţa prin credinţă, în ciuda tuturor situaţiilor nefavorabile şi imposibile pe care le-au întâlnit în calea lor.

Primul exemplu pe care îl găsim în acest album al oamenilor credinţei este Abel. Faptul că îl găsim ca model al credinţei este o surpriză pentru mulţi cititori şi cercetători ai Scripturii. Nu faptul că este cap de listă te surprinde ci faptul că este în listă. De ce dovadă de credinţă puternică, neclintită a dat Abel?

Să privim în Geneza 4 pentru a-i vedea povestea. Povestea scurtă din Geneza ne spune că Abel era fratele mai mic al lui Cain. Cain era plugar sau agricultor iar Abel era cioban sau crescător de oi. La un moment dat Cain hotărăşte să aducă Domnului o jertfă de mâncare din ceea ce cultiva. Îşi zideşte altarul, aduce jertfa însă Dumnezeu nu se arată mulţumit de ea. Şi de aici începe misterul,  frământarea şi discordia. În primul rând ne vine în minte întrebarea: „Cum şi-a dat seama Cain că jertfa lui nu este primită?” Apoi, o a doua întrebare: „De ce Dumnezeu nu a fost mulţumit de ea?” Un lucru e cert şi anume: lui Cain nu i-a căzut bine faptul că Dumnezeu nu a privit cu plăcere la jertfa lui.

După un timp, nu ni se spune cât de la jertfa adusă de Cain, Abel aduce şi el o jertfă de mâncare Domnului din rândul turmelor sale. Jerfa adusă de Abel, însă, este primită de Dumnezeu cu plăcere, motiv care stârneşte invidia şi mai apoi ura lui Cain. Din nou nu ştim cum a fost manifestată plăcerea lui Dumnezeu vizavi de jerfa lui Abel. Şi desigur ne întrebăm şi aici: „De ce a fost Dumnezeu mulţumit de jertfa aceasta?”

Răspunsul la aceste întrebări, veţi vedea că nu este chiar atât de simplu. Diferiţi teologi, de-alungul vremii au dat diferite răspunsuri şi încă se mai adaugă altele care pot aduce o lumină asupra subiectului discutat. După o scurtă trecere prin diferitele răspunsuri date de diferiţi teologi şi cercetători ai Bibliei, voi oferi câteva ipoteze care ar putea fi un răspuns mulţumitor la întrebările de mai sus.

O parte a comentatorilor spun că jertfa lui Cain a fost respinsă de Dumnezeu din cauză că nu era o jertfă de sânge. Candlish, de exemplu scria: „A veni înaintea lui Dumnezeu fără sângele ispăşitor, indiferent ce alte jertfe ai mai fi adus, aşa cum a făcut Cain, înseamnă infidelitate faţă de Dumnezeu.” Dar argumentul lui nu ţine; în primul rând pentru că  textul din Geneza nu spune că Dumnezeu ar fi cerut o jertfă de ispăşire de la Cain şi el ar fi adus o jertfă de mâncare. Apoi nici jertfa lui Abel nu a fost o jertfă de ispăşire ci una de pace, o jertfă neobligatorie ci de bună voie la fel ca şi a lui Cain.

Există şi o altă interpretare care susţine că atât Cain cât şi Abel au adus o jertfă lui Dumnezeu pentru a cere de la El binecuvântare peste noul an de muncă. Faptul că Dumnezeu a privit cu plăcere la jertfa lui Abel ar însemna că în următorul an, turmele lui s-au înmulţit. Privirea nefavorabilă asupra jertfei lui Cain, a însemnat că în următorul an, Cain a avut parte de un eşec deoarece pământul nu i-a mai dat roade. Personal nu sunt de acord nici cu aceasta deoarece este îi clasează pe cei doi într-un tipar de închinare mitologică, primitivă. Pare un mod păgân de a câştiga favoarea lui Dumnezeu, exact cum făceau popoarele păgâne, vecine cu Israel. Scriptura atestă faptul că în timpurile acelea, comunicarea cu Dumnezeu erau mult mai „pipăibilă”, dacă pot spune aşa, faţă de cum este astăzi.  Şi bineînţeles că mai sunt şi alte  teorii legate de Geneza 4, asupra cărora nu ne vom opri.

Mergând spre un răspuns, vă invit să observăm că texul din Geneza face o distincţie evidentă între cel care aduce jertfa şi jertfa însăşi: „Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui; dar spre Cain şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere…” Acest element ne face să înţelegem că Dumnezeu a avut o problemă mai întâi cu cel care a venit cu jertfa şi după aceea cu jertfa însăşi. Altfel spus, prima piedică în acceptarea jertfei a fost jertfitorul. Realitatea vieţii ne-a dovedit adesea că deşi te poţi pomeni că faci un lucru nepotrivit faţă de Dumnezeu, cel puţin să ai o atitudine potrivită după ce ţi s-a atras atenţia. Pentru Dumnezeu motivaţia contează. El nu este impresionat de aceia care fac lucruri bune din raţiuni sau motivaţii greşite. Acest adevăr este amintit şi de Isus în Evanghelia după Matei 15,8: „Norodul acesta mă cinsteşte cu buzele dar inima lor este departe de Mine”.

Un alt aspect la care trebuie să privim când analizăm cazul lui Cain şi Abel este să studiem natura jertfei aduse de ei. E bine să ne amintim că atunci când vorbim despre jertfe, ele se împart, mai întâi, în două categorii: jertfe obligatorii şi jertfe de bunăvoie. Cele obligatorii includeau jertfa pentru păcat (ebr. hatta’t) şi jertfa pentru vină (ebr.‘asam). Aceste jertfe erau de ispăşire şi implica vărsare de sânge pentru a putea fi iertat de vină sau păcat. Jertfele de bunăvoie includeau: jertfa arderii de tot (‘ola), jertfa de mâncare (minchah), jertfa de pace (shelem), etc. În Geneza 4, scriitorul biblic aminteşte de 3 ori (v.3,4,5) că cei doi fraţi au adus o jertfă din aceeaşi categorie, a jertfelor de bunăvoie şi că amândouă jertfele au fost daruri de mâncare (minchah). Substantivul ebraic minchah, vine de la verbul mnch (a oferi) şi înseamnă dar, tribut, sacrificiu. În general minchah se referă la jertfe fără sânge dar termenul poate include şi jertfe de sânge. Aşadar, textul al cărui scriitor era Moise, exclude posibilitatea ca Dumnezeu să fi respins jertfa lui Cain pe motivul că nu a fost o jertfă de sânge; Moise ar fi făcut deosebire între jertfe dacă cele două ar fi fost din categorii diferite.

Ipoteze

  1. Comparând cele două jertfe, autorul aminteşte în dreptul lui Abel faptul că darul lui de mâncare a fost luat din „oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor”. Prin oferirea primilor născuţi din turmă lui Dumnezeu, Abel Îl recunoştea pe Dumnezeu ca autor, susţinător şi proprietar al vieţii. E interesant că Abel aduce jertfe din întâi născuţi ai turmei când această cerinţă o gasim abia mai târziu în cadrul legilor date de Dumnezeu, poporului Israel (Exod 13:2, 12; 34:19). Un alt element de remarcat în jertfa lui Abel este şi oferirea grăsimii lui Dumnezeu prin ardere. Acest lucru face, dacă vreţi, jertfa lui Abel una foarte specială, era de fapt partea pe care Dumnezeu o va cere în mod explicit evreilor atunci când vor duce jertfele de animale (Levitic 3:16-17; 7:23-25). Arderea grăsimii pe altar era o aromă plăcută Domnului (Leviticus 17:6). Cele prezentate mai sus ne conduc la concluzia că Abel şi Cain „cunoşteau măsurile luate pentru mântuirea omului şi înţelegeau sistemul jertfelor pe care le rânduise Dumnezeu.” (E. White, Patriarhi şi Profeţi, p.49
  2. Autorul cărţii Evrei aminteşte că Dumnezeu a primit „darurile” lui Abel deşi în Geneza e vorba doar despre o jertfă. Această stipulare importantă ar putea însemna că pe lângă jerfa de mâncare pe care Abel a adus-o, asemenea fratelui său Cain, a mai adăugat şi o jertfă de pace sau bunăstare (Levitic 3) care era oferită de cineva care dorea să-şi exprime dragostea faţă de Dumnezeu. Roy Gane scrie următoarele: „Jertfele de bunăstare ne arată că părtăşia cu Dumnezeu nu trebuie să se axeze neapărat pe partea negativă a ispăşirii şi reconcilierii, care implică înlăturarea păcatelor care intervin între noi şi Dumnezeu. Putem să ne apropiem din ce în ce mai mult de Dumnezeu, chiar şi atunci când nu păcătuim ca să avem nevoie de iertare pentru un păcat anume.” (Chemarea Altarului, p.91
  3. În ce priveşte jertfa lui Cain, Septuaginta (diferit de Textul Masoretic) îi impută o eroare rituală („daca ai adus jertfa cum trebuie, dar n-ai impartit-o cum trebuie, oare n-ai pacatuit?”), ceea ce ar însemna că în mod intenţionat, Cain ar fi încălcat anumite procedee de aducere a jertfei (vezi Lev. 2,14-15 unde vedem că o jertfă era validată şi primită de Dumnezeu dacă îndeplinea toate condiţiile puse de El).
  4. Atât prima epistolă lui Ioan (3,12) cât şi cea a lui Iuda (11a), scot în evidenţă un alt aspect întunecat al vieţii lui Cain. Ioan spune că motivul uciderii lui Abel a fost trăirea lui frumoasă dar deranjantă la adresa lui Cain. Abel era exemplul evident se poate trăi în ascultare în ciuda blestemului păcatului. Era purtătorul neprihănirii şi credinţei, era dovada clară că Dumnezeu ridică pe cei smeriţi dar stă împotriva celor mândrii. Mânia şi ura care l-a cuprins pe Cain atunci când a văzut că Dumnezeu este favorabil lui Abel, a fost probabil picătura care a umplut paharul răutăţii lui. Crima a avut loc pentru că viaţa lui Abel supusă Celui Sfânt era o mustrare tacită a vieţii răzvrătite a lui Cain. Iuda pe de altă parte îl face pe Cain exponentul omului firesc dar religios, care crede în Dumnezeu şi în religie dar după termenii săi, după „cum îi taie capul”, model care l-au urmat şi învăţătorii falşi ai secolului I. Calea lui Cain nu este închinarea la un dumnezeu fals ci închinarea greşită înaintea Dumnezeului Adevărat.
  5. Cain nu este singurul căruia Dumnezeu i-a refuzat jertfa; El a mai respins şi jertfa lui Core (Num 16:15), şi a Israelului apostaziat (Is. 1,13), etc. Aceste jertfe au fost respinse nu din cauza unui defect fizic ci din cauza caracterelor mânjite ale celor ce le aduceau. Caracterul pătat a lui Cain l-a condus la o închinare mai mult de formă. Iată ce scrie Ellen White: „El a adus darul său ca o favoare pe care o făcea lui Dumnezeu, prin care nădăjduia să-şi asigure binecuvântarea divină. Cain a ascultat prin faptul că a zidit un altar, a ascultat să aducă o jertfă; dar el a dat pe faţă numai o ascultare parţială. Partea esenţială, recunoaşterea nevoii unui Mântuitor, a fost trecută cu vederea” (Patriarhi şi profeţi, p. 71, 72).
  6. Cum au ştiut cei doi că jertfa lor a fost primită respectiv respinsă? Adevărul este că nu se poate emite un răspuns cert, însă e destul de evident că a fost un semn vizibil. Dacă luăm în considerare şi alte exemple biblice legate de modul de acceptare a jertfelor, descoperim că adesea o jertfă primită era mistuită de un foc din cer de la Dumnezeu (Jud. 6:21; 1 Regi 18:38; 1 Cron. 21:26; 2 Cron. 7:1).

Concluzii:

Abel trece cu succes testul de a fi prezent în galeria oamenilor credinţei din următoarele motive:

a. Cel mai mare act al credinţei într-o lume care, încet dar sigur, Îl scotea pe Dumnezeu din existenţă, era să continui să stai cu încăpăţânare lângă El. Faci şi tu la fel?

b. A continuat să creadă că făgăduinţa răscumpărării făcută părinţilor lor se va împlini curând, în ciuda lipsei unor dovezi palpabile şi evidente din timpul său. Tu mai crezi în promisiunile Lui?

c. A crezut promisiunea lui Dumnezeu că atunci când eşti gata să-I jertfeşti tot ce e mai bun şi valoros din ceea ce ai, El îţi va da mult mai mult înapoi. Tu cât de mult te încrezi în El?

Credinţa înseamnă adesea să renunţi la ceea ce ai tu pentru a primi ce vrea să-ţi ofere Dumnezeu. Oamenii credinţei nu sunt cei cu capul în nori ci cu Paradisul în priviri.

Atenție, se filmează!

„… Am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni”. 1 Corinteni 4,9   E posibil ca de multe ori ceea ce facem să nu ni se pară important. Avem impresia adesea, că suntem sub…

6 ani

Cei doi Bar-Abba

La fiecare praznic al Paştelui, Pilat le slobozea un întemniţat pe care-l cereau ei. În temniţă era unul numit Baraba, închis împreună cu tovarăşii lui din pricina unui omor pe care-l săvârşiseră într-o răscoală. Norodul…

6 ani

3 comentarii

Dă-i un răspuns lui danib Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.