Dumnezeul așteptărilor mici

Zaharia a zis ingerului: „Din ce voi cunoaste lucrul acesta? Fiindca eu sunt batran, si nevasta mea este inaintata in varsta.” (Luca 1,18)

Zaharia și Elisabeta au format un cuplu de invidiat, poate că îndeplineau toate condițiile pentru a fi numiți cuplul perfect. Înainte de toate observăm că Zaharia era din seminție de preoți. Conștient că și el va ajunge la rândul lui în slujba lui Dumnezeu își alege o fată de preot. De ce? Pentru că fata aceasta, educată într-o familie preoțească îi va înțelege cel mai bine misiunea.

Alegerea este vădit inspirată iar cei doi nu doar că formează o familie preoțească respectabilă ci și un cămin de sfinți: „Amândoi erau neprihăniți înaintea lui Dumnezeu și păzeau fără pată toate poruncile și toate rânduielile Domnului” (Luca 1,6).

Îmaginează-ți pentru câteva momente armonia din căminul acela, izul de duhovnicesc emanat din inimile lor, pacea și bucuria dintre ei. Gândește-te cu ce dispoziție Îl slujeau pe Dumnezeu și cu câtă încântare îi aduceau zilnica închinare.

Dar familia aceasta perfectă avea o problemă, nu putea avea copii. Puteți fi siguri că s-au rugat lui Dumnezeu să le ofere un odor. Chiar și atunci când au aflat de la medici că Elisabeta nu va putea nicidată să aibă copii, ei nu au încetat să se roage. Știau ce putere are Dumnezeu, știau că națiunea s-a născut dintr-o femeie stearpă, Sarah.

Rugăciunile și speranțele într-un miracol au început să pălească odată cu vârsta. A venit o zi când și-au pus cererea aceasta într-o cutiuță cu amintiri pe care au depozitat-o în cea mai ascunsă cămăruță a inimii. Nu erau furioși pe Dumnezeu doar că nu înțelegeau de ce tace, de ce nu le-a spus mai de demult fie să înceteze, fie să persevereze. Nu se simțeau neapărat  dezamăgiți sau ignorați dar au hotărât să nu mai țintească așa de sus ci să se mulțumească să ceară mai puțin. Cereri mici, așteptări mici, dezamăgiri mici. Nu cam așa gândim și noi?

Credința scade cu cât așteptările sunt mai mici. Provocările mari, aparent imposibile sunt cele care măresc credința. Rugăciunile care conțin cerințe mici sunt o jignire la adresa Dumnezeului Atotputernic. Spune-mi ce rugăciuni înalți și-ți spun ce fel de Dumnezeu ai!   Dacă vrei o credință care să mute munții atunci țintește într-acolo. Creșterea spirituală nu are loc dacă nu ridicăm ștacheta mai sus decât de obicei. Nu aștepta să ai credința mare ca să poți cere lucruri mari, niciodată nu o vei avea, ci cere lucruri mari ca să poți dezvolta o credință mare. Îl limităm pe Dumnezeu pentru că noi înșine suntem limitați. Ca ființe umane finite nu putem cunoaște niciodată pe deplin voia unui Dumnezeu infinit.

Așteptările mici pe care de obicei le avem de la Dumnezeu ascund o durere trăită anterior. E posibil ca odată să-I fi cerut lui Dumnezeu ceva la limita imposibilului și după multe insistențe să ne fi lovit de un cer de aramă. Ne-a fost frică să protestăm așa că ne-am resemnat încercând să credem că n-a fost voia Domnului. Ne-am pus cererea într-o cutie cu dileme neelucidate și ne-am văzut mai departe de credință. Dar un lucru nu l-am mai făcut și nu vom mai cuteza să-l facem, să cerem lui Dumnezeu lucruri mari de frica unei noi dezamăgiri. Așa că ne-am mulțumit cu cereri cuminți și neîndrăznețe care pe nesimțite ne-a uscat aproape și ultima picătură de credință. Am venit la Dumnezeul mare cu cereri mici, satisfăcuți că primim firimiturile de la masa Împăratului.

În scurta discuție cu îngerul, Zaharia încearcă să-l aducă cu picioarele pe pământ explicându-i că acest lucru este de necrezut și imposibil din cauza vârstei lui și a soției sale. Necredința lui Zaharia atestă că el abandonase  de mult convingerea că lucrurile imposibile pot deveni posibile. Nu-l deranja că li se întâmplă altora dar să nu mai fie chinuit de provocări himerice.  Vestea adusă de înger lui Zaharia ne comunică un lucru important despre Dumnezeu: El nu pune la coș nici o rugăciune plăcută Lui ci o va   împlini atunci când beneficiile divino-umane au potențialitate maximă.

Haidem să le luăm pe rând. Zaharia și-a dorit un copil care să-i ducă numele mai departe. Dumnezeu spune nu acestei dorințe și îi trimite copilul  prin care Numele Domnului să fie slăvit. Zaharia vroia un moștenitor, Dumnezeu îi dă un deschizător de drum pentru Mesia. Zaharia vroia să-și vadă copilul preot, Dumnezeu îi aduce în casă un profet de rangul lui Ilie. Zaharia aștepta un copil care să se nască după legile firii, Dumnezeu îi dă un copil care vine după legile supranaturale. Zaharia vroia un copil care să dovedească oamenilor că nu sunt blestemați de Dumnezeu. Dumnezeu însă le dă un copil prin care mulți vor fi binecuvântați. Zaharia vroia un copil care să-L slujească pe Dumnezeu în Templu, Dumnezeu îi dă un copil care-l botează pe Fiul lui Dumnezeu, slujindu-L în mod personal.

Cum ar fi fost viața celor doi soți dacă Elisabeta nu ar fi fost sterilă? O familie obișnuită, un copil obișnuit, o slujbă obișnuită, o viață obișnuită. O familie fericită, credinciosă cu o viețuire normală. Nu ar fi știut poate niciodată cât de prețuiți și speciali sunt înaintea lui Dumnezeu. Lumea nu ar fi vorbit despre ei și copilul lor. Zaharia nu s-ar fi întâlnit cu îngerul în timpul slujbei, ar fi fost un preot între toți ceilalți care fac o slujbă obișnuită într-o zi ca toate altele. Elisabeta n-ar fi devenit celebră prin sarcina miraculoasă sau cântarea înaintea maicii Domnului.

Bine e să aștepți în tăcere ajutorul Domnului, nu-i așa?

Motivul pentru care uneori nu am primit răspunsuri favorabile la cereri pertinente nu are nici o legătură cu răceala divină nici măcar cu puțina sau lipsa credinței noastre. Povestea lui Zaharia oferă asigurarea că Dumnezeu aude rugăciunile noastre și le ascultă dar ne atrage atenția că răspunsul vine după ceasul Lui și nu al nostru.

Martin Luther a scris următoarele: „Când încercăm să-I dictăm lui Dumnezeu ceasul locul și maniera în care să acționeze, Îl supunem unei probe. În același timp încercăm să vedem dacă este, într-adevăr, acolo. Când facem asta Îi trasăm lui Dumnezeu limitele și încercăm să-L determinăm să acționeze cum vrem noi. Aceasta nu este altceva de cât o încercare de a-L priva pe Dumnezeu de dreptul Lui la divinitate. Trebuie, însă, să înțelegem că Dumnezeu este liber și nu supus vreunei limitări. El trebuie să ne dicteze nouă locul maniera și cesul.”

Un răspuns nefavorbil la cererea mea nu ar trebui să mă descurajeze astfel încât să mă cufunde în depresie, necredință sau resemnare.

„Dacă Îi acord lui Dumnezeu destul timp, voi începe inevitabil să privesc lumea dintr-o perspectivă care seamănă mai mult cu a Lui. În definitiv, ce altceva înseamnă să avem credință dacă nu să credem dinainte în ceva ce-și va revela înțelesul doar privit în retrospectivă[1].

 



[1] Philip Yancey în cartea Rugăciunea

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

6 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

11 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *