Păcatul cu voie şi… fără voie


26. Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27. ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
28. Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29. Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
(Evrei 10).

Mi-ar fi plăcut ca apostolul Pavel să fi fost pastorul meu din mai multe motive, însă mă limitez doar la unul singur acum: preocupare maximă pentru a fi şi eu dintre acei ce vor primi cununa vieţii veşnice. Citind pasajul de mai sus ai putea spune, superficial, că Pavel se repetă vorbind din nou despre păcatul de neiertat (vezi Evrei 6,4-8), dar uitându-te mai atent în text descoperim o grijă sporită a lui Pavel de a avertiza pe ascultători că păcatul de neiertat îşi poate avea geneza de la orice formă de neascultare şi încăpăţânare firească. Orice fel de păcat poate deveni păcatul de neiertat.

Ce păcate grave au făcut creştinii pe care Pavel îi avertizează într-un mod atât de înfricoşător? Cel puţin în capitolul 10, descoperim nişte probleme minore, am zice noi, cum ar fi neglijarea strângerii laolaltă, în timp ce alţii trebuiau împinşi de la spate pentru a face fapte din dragoste (v.24,25). Să fie acestea atât de vinovate pentru a fi judecate atât de aspru?

Răspunsul este clar descoperit în versetul 26: judecata aspră nu este pentru că s-au comis păcate, ci din cauza păcătuirii cu voia, după ce au primit deja cunoştinţa adevărului. Cuvintele din text indică un stil de viaţă rebel, o împotrivire continuă faţă de voia lui Dumnezeu în fiecare aspect al vieţii. Această împotrivire repetată te face un duşman al lui Dumnezeu. Păcatul de neiertat este comis deoarece păcătosul încăpăţânat şi rebel consideră că acţiunile lui sunt justificate şi corecte, nu are nici o vină, prin urmare nici nu simte nevoia de a cere iertare lui Dumnezeu şi a se pocăi de atitudinea sa. Lui Dumnezeu Îi este imposibil să mântuiască un suflet care crede că nu simte nevoia de iertare.

Versetul 26 ridică câteva întrebări logice: Cine nu păcătuieşte cu voia? Poţi păcătui dacă nu vrei? Ce este de fapt „păcatul cu voia”?

Răspunsul la aceste întrebări le găsim dacă studiem cu atenţie pasajele din Vechiul Testament care abordează această temă: Levitic 4,2-5,17; Numeri 15. Din studiul acestor texte putem trage concluzia că jertfa de ispăşire putea fi adusă şi primită de Dumnezeu numai pentru un păcat făcut fără voie. Pentru păcatele cu voia, nu există jertfă de ispăşire, drept consecinţă cel ce păcătuieşte cu voia nu mai poate fi mântuit.

Studiind expresiile „cu voie” şi „fără voie”, am putea fi tentaţi să credem că păcatul cu voie este un păcat conştient, iar cel fără voie este un păcat inconştient. Dar această logică doar pare să fie adevărată, în realitate nu este. De ce? Haidem să luăm un exemplu: Exod 22,1.

„Dacă un om fură un bou sau o oaie, şi-l taie sau îl vinde, să dea cinci boi pentru boul furat şi patru oi pentru oaia furată”. În Levitic 6,6.7, se adaugă: „Iar ca jertfă pentru vină să aducă Domnului pentru păcatul lui un berbec fără cusur, luat din turmă, după preţuirea ta, şi să-l dea preotului. Şi preotul va face pentru el ispăşirea înaintea Domnului, şi i se va ierta, oricare ar fi greşeala de care se va fi făcut vinovat.”

Întrebare! Cum poate fura cineva un bou sau o oaie, iar apoi să le taie şi să le vândă, fără să le facă toate acestea în mod conştient? E absurd, nu-i aşa? Partea interesantă este că pentru a astfel de vină exista iertare, ceea ce dovedeşte că acest păcat era unul fără voie.

Numeri 15,22-24 face puţină lumină şi anume: păcatul fără voie este raportat la una din poruncile Domnului. Dacă aducem în atenţie şi textul din 1 Ioan 5,17 – Orice nelegiuire este păcat; dar este un păcat care nu duce la moarte – putem afirma că „păcatul cu voia nu se defineşte în spaţiul călcării de Lege.” „Dar dacă cineva, fie băştinaş, fie străin, păcătuieşte cu voie, huleşte pe Domnul: acela va fi nimicit din mijlocul poporului său, căci a nesocotit cuvântul Domnului şi a călcat porunca Lui; va fi nimicit şi îşi va lua astfel pedeapsa pentru nelegiuirea lui” (Levitic 15,30.31)

O primă concluzie, aşadar, este următoarea: „A păcătui fără voie înseamnă a călca una dintre poruncile Domnului, iar a păcătui cu voie înseamnă a călca porunca Domnului care aduce îţi aduce iertarea, înseamnă a te întoarce împotriva întregului sistem prin care Dumnezeu a găsit cu cale să reglementeze relaţia dintre El şi noi” (Beniamin Fărăgău, Leviticul).

Lucrurile se lipezesc şi mai mult în ce priveşte înţelesul păcatului cu voie dacă ne uităm în capitolele 13 şi 14 din Numeri care descriu evenimentele de la Cades-Barnea, atunci când Dumnezeu jură că generaţia ce a fost numărată cu ceva vreme înainte,  nu va intra în Canaan din cauza neîncrederii în El (Numeri 14, 21-24). Găsim în pasaj afirmaţii precum: „…şi totuşi M-au ispitit de zece ori acum şi n-au ascultat glasul Meu” , „…toţi cei care M-au nesocotit…”.

Vedem că în ciuda oricăror semne şi minuni pe care Dumnezeu le-a făcut drept dovadă a prezenţei Lui, poporul L-a nesocotit mereu şi mereu. Acest păcat al nesocotirii lui Dumnezeu  de care s-a făcut vinovat poporul în tot drumul lor până la Cades-Barnea, este arătat ca un păcat cu voie. O repetată nesocotire a lui Dumnezeu, o continuă necredinţă în El în ciuda dovezilor copleşitoare ale prezenţei şi puterii lui Dumnezeu în mijlocul lor, este păcat cu voie (B. Fărăgău).

În concluzie, „păcatul cu voia trebuie definit nu ca o călcare de Lege, ci o călcare a soluţiei lui Dumnezeu pentru călcările de Lege, o nesocotire a Jertfei şi a Marelui Preot. Lucrul acesta poate fi făcut în mod direct şi pe faţă, aşa cum a făcut-o Core şi ceata lui, sau în mod indirect, jucându-ne cu păcatul şi nepocăindu-ne de el la vreme, aşa încât păcatul să aibă vreme să-şi facă în noi lucrarea de împietrire.” Păcatele fără voie erau păcatele care vinovatul era dispus să le mărturisească şi să se pocăiască.

Notă: O parte din ideile prezentate au fost extrase din cartea Leviticul, autor Beniamin Fărăgău


Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

5 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

11 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *