Samson – Nunta (partea a treia)

crying woman

15. Trei zile, n-au putut dezlega ghicitoarea. În ziua a patra au zis nevestei lui Samson: „Înduplecă pe bărbatul tău să ne dezlege ghicitoarea; altfel, te vom arde, pe tine şi casa tatălui tău. Ne-aţi adunat aici ca să ne jefuiţi, nu-i aşa?”
16. Nevasta lui Samson plângea lângă el şi zicea: „Tu n-ai decât ură pentru mine şi nu mă iubeşti; ai spus o ghicitoare copiilor poporului meu, şi nu mi-ai dezlegat-o!” Şi el i-a răspuns: „N-am dezlegat-o nici tatălui meu, nici mamei mele: să ţi-o dezleg ţie?”
17. Ea a plâns lângă el tot timpul celor şapte zile cât a ţinut ospăţul; şi în ziua a şaptea, i-a dezlegat-o, căci îl necăjea. Şi ea a dat copiilor poporului ei dezlegarea ghicitorii.
(Judecători 14).

Trei zile au tot căutat răspunsul, au întrebat, au cercetat, dar în zadar. Nimeni nu ştia, nici unul nu avea răspunsul, însă nici unul nu capitulează. Nu atât de mult le păsa acum de răsplată, cât de reputaţie, iar pentru aceasta erau în stare de orice.

Zorii celei de a patra zi a nunţii, promiteau, ca şi primele trei, o zi frumoasă. Samson urma să se mai distreze încă o zi pe seama neştiutorilor, chinuindu-i astfel, iar flăcăii se vedeau deja cu „coada” între picioare şi cu hainele pe braţ în faţa lui Samson, dacă în scurt timp nu găseau o soluţie.

Soluţia apare imediat în mintea nemintoşilor. Dacă nu puteau intra pe uşa din faţă, aveau să o folosească pe cea din dos, sau chiar pe cea de incediu(?). Sub ameninţarea cu moartea proprie şi a familiei, mireasa este obligată să-şi folosească farmecele din dotare pentru a scoate răspunsul. Şi uite aşa, nunta începe să-şi piardă din frumuseţe pentru biata mireasă şi viitorul bătut la cap, mire. Nunta, în loc să continuie să fie o celebrare a unui început de viaţă fericită, devine o luptă pentru supravieţuire.

Femeia, care părea supusă şi mândră de înţelepciunea bărbatului ei, devine peste noapte neliniştită, cicălitoare şi îndoielnică în ce priveşte dragostea lui faţă de ea.

  • Ce e draga mea? De ce plângi? – o întreabă nedumeritul soţ
  • Nici o dragă! Mai ai tupeul să îmi spui „dragă”? Recunoaşte că nu mă iubeşti! – îi răspunde, cu lacrimi de crocodil în ochi, ameninţata mireasă.
  • Păi chiar că mă duci în ceaţă cu plânsul asta din senin şi cu acuzaţia că nu te iubesc. Fă-mă să înţeleg, nu mă pune să citesc în lacrimile tale sau să desluşesc răspunsul din cuvintele tale nerostite!
  • Vai de mine, da ce soţ insensibil mi-am luat. Eu care credeam că eşti romantic.
  • ???
  • Păi ai spus o ghicitoare la nunta asta şi nici măcar nu mi-ai spus răspunsul. Mă faci să mă simt ca o proastă. Mă întreabă vecinii şi nuntaşii dacă eu ştiu răspunsul. Şi când le zic, „Nu”, mă întreaba ce fel soţ eşti tu că ai secrete faţă de propria soţie.
  • Nici părinţilor mei nu am dezlegat-o, dar nici tata şi nici mama nu mi-au zis că îi fac să pară proşti pemtru că nu le-am dat răspunsul. Aşteaptă până la sfârşitul ospăţului şi o să auzi şi tu, împreună cu toţi, dezlegarea.
  • Da ce, eu sunt pe acelaşi nivel cu toţi ceilalţi? Căsnicia noastră nu poate continua aşa…, cu secrete. Mai bine punem capăt aici. Dacă acum îmi ascunzi răspunsul la o banală ghicitoare, ce îmi vei ascunde pe viitor? Şi apropo, până te gândeşti dacă să-mi spui sau nu dezlegarea, să îţi iei adio de la tandreţele mele.

Şi aşa făcu prefăcuta şi egoista mireasă până în ultima zi a ospăţului. Şi după atâtea nopţi albe făcute de straşina care picura întruna şi lacrimi şi cuvinte aspre, obosit şi sătul de smiorcăieli, Samson, îi dădu răspunsul. Pe loc i-a trecut supărarea şi zâmbetul îi apăru pe buze precum soarele la răsăritul acelei zile.

În secret, trimise răspunsul celor treizeci de ne-prieteni, iar ei aşteptară până înspre apusul soarelui ca să vină cu răspunsul, asta…pentru a-şi mări triumful lor şi a-l umili pe încrezutul evreu. (va urma)

Atenție, se filmează!

„… Am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni”. 1 Corinteni 4,9   E posibil ca de multe ori ceea ce facem să nu ni se pară important. Avem impresia adesea, că suntem sub…

7 ani

Cei doi Bar-Abba

La fiecare praznic al Paştelui, Pilat le slobozea un întemniţat pe care-l cereau ei. În temniţă era unul numit Baraba, închis împreună cu tovarăşii lui din pricina unui omor pe care-l săvârşiseră într-o răscoală. Norodul…

7 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.