Atentat la speranţă şi credinţă


4. Şi împăratul Egiptului le-a zis: „Moise şi Aaron, pentru ce abateţi poporul de la lucrul lui? Plecaţi la lucrările voastre.”
5. Faraon a zis: „Iată că poporul acesta s-a înmulţit acum în ţară, şi voi mai voiţi să-l faceţi să-şi înceteze lucrările?”
6. Şi chiar în ziua aceea, faraon a dat următoarea poruncă isprăvniceilor norodului şi logofeţilor:

9. „…Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă de lucru şi să nu mai umble după năluci.” (Exodul 5)

La o distanţă de 40 de ani de faraonul copilăriei si tinereţii lui Moise, pe scena politică a Egiptului şi a lumii de atunci se ridică un alt faraon care iese în evidenţă prin tupeu şi nesimţire crasă la adresa lui Dumnezeu.

Despre faraonul de dinaintea lui, Moise ne spune în primul capitol că acesta „nu cunoscuse pe Iosif”, în timp ce despre faraonul din prezentul lui, Moise scrie că acesta că „nu-L cunoştea pe Domnul” şi nici nu avea interes să-L cunoască.

Primul faraon a poruncit înmulţirea orelor de muncă pentru a-i împiedica pe evrei să se mai înmulţească ca să nu mai fie o ameninţare pentru imperiu. Acest faraon va da o poruncă mult mai aspră având un scop mult mai crud. Era peste puteri să faci acelaşi număr de cărămizi cu materie primă pe care trebuia să ţi-o procuri singur. Porunca era o batjocoră mai ales că nu era nevoie de mai multe cărămizi. Scopul sardonic al poruncii urmărea decimarea speranţei şi credinţei într-un viitor mai bun, o speranţă ce tocmai fusese reaprinsă de vestea eliberării adusă de Moise şi de Aron, poporului. Speranţa şi credinţa sunt ultimele resurse de energie pozitivă după ce ţi s-au răpit libertatea şi demnitatea umană.

Declaraţia lui Faraon: „Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă de lucru şi să nu mai umble după năluci” era un mod de a spune: „Răpiţi-le speranţa şi credinţa!”

Porunca imperială era un mijloc de comunica evreilor mesajul că viitorul lor este limitat la facerea de cărămizi. A gândi că poţi trece dincolo de graniţele Egiptului înseamnă alegare după năluci, şi cine are timp de năluci va munci până îi vor dispare plăsmuirile minţii şi vor reveni la realitate.

Logica poruncii după mintea lui faraon era: cu cât ai mai mult de lucru, cu atât trebuie să te concentrezi la eficienţă şi calitate, mintea va fi preocupată şi ea să găsească modalităţi de finalizare cu succes a sarcinilor impuse şi nu va mai avea dispoziţie să proiecteze imagini ale libertăţii.

În Egiptul lumii păcătoase în care şi creştinii trăiesc, Faraonul milenar, diavolul, nu a renunţat la planul de a ne ţine robi ai săi, mereu angrenaţi în munci grele şi poveri apăsătoare care fie ne produc moarte prematură fie ne privează de credinţă. Faraonul lumii moderne ne spune că nu mai trebuie să lucrăm pentru el, ci pentru noi; cărămizile nu sunt pentru cetăţile lui ci pentru palatele noastre; minciună crezută de mulţi oameni şi destui creştini. Adevărul revelat de Scriptură este că tot ce investim pe acest Pământ este sortit prăbuşirii. Nu este nimic durabil pe pământ de aceea preocuparea excesivă pentru valorile perisabile ale lumii, dăunează grav credinţei în lumea de dincolo de stele.

Isus Hristos a rostit o declaraţie valoroasă, reală şi autentică:„Caci unde este comoara voastra, acolo este si inima voastra” (Luc.12:34). În ceea ce considerăm că este important investim timp, bani şi energie. Preocupările noastre zilnice vorbesc despre speranţa noastră, despre credinţa noastră şi ceea ce considerăm valoros. Pentru mulţi oameni realitatea Paradisului a devenit o închipuire, credinţa în Cel nevăzut şi în cele nevăzute înseamnă basme frumoase de spus copiilor la culcare.

Realitatea aparentă este că multora, diavolul ne dă multe motive de a rămâne aici: faimă sau reputaţie, bani, materialism, stăpâniri, plăceri de tot felul, confort, etc. Toate acestea, însă, se obţin cu un preţ şi nu unul mic: azi este preţul libertăţii, mâine va fi preţul dezamăgirii şi morţii veşnice.

„Mijlocul prin care diavolul ne ţine departe de oferta lui Dumnezeu a fost, este şi va fi în esenţă acelaşi pe care l-a folosit şi Faraon: ne îngroapă în cărămizile şi în noroiul pământului ca nu mai avem vreme şi putere să umblăm după „năluci”. Şi el face lucrul acesta fie silindu-ne prin agenţii ce guvernează structurile împărăţiei lui, fie ademenindu-ne cu sclipirile înşelătoare ale gliei” (Beniamin Fărăgău, Exodul).

„Mai auzim, oare glasul lui Dumnezeu dintre cărămizile sub care ne-a îngropat Faraon?”

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

4 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

10 luni

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *