Lecţii de… risc!

Dupa aceste intamplari, cuvantul Domnului a vorbit lui Avram intr-o vedenie si a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tau si rasplatata cea foarte mare.” (Geneza 15,1)

Când decizi să umbli cu Dumnezeu îţi asumi un risc, riscul de a deveni un alt om cu alte valori şi alte priorităţi. Cel care vrea să fie numit omul lui Dumnezeu intră într-un proces care durează o viaţă întreagă, deloc uşor dar care merită. Cel care umblă cu Dumnezeu devine tot mai conştient că pe acest pământ nu va primi nici premiul şi nici răsplata în urma slujirii, doar mici bonusuri oferite cu scopul de a te menţine în credinţă. Există într-adevăr riscuri să fii omul lui Dumnezeu, şi ceea ce pierdem, uneori, atunci când Îl urmăm este exact ceea ce nu ne este de folos să păstrăm. Umblarea cu Dumnezeu zilnică şi constantă, dezvoltă o relaţie apropiată care exculde riscul imens de a ne rata intrarea în Paradis.

Pe de altă parte, prin decizia de a ne trăi viaţa fără Dumnezeu pierdem exact ceea ce ne este de folos să păstrăm, atât aici pe acest pământ cât mai ales ceea ce este legat de veşnicie. Cine alege să-şi trăiască viaţa trecătoare fără Dumnezeu, va constata cu durere că Dumnezeu îi va trânti în nas porţile vieţii veşnice.

Aşadar riscul de a trăi cu Dumnezeu implică posibilitatea pierderii multor lucruri şi relaţii trecătoare în timp ce riscul de a trăi fără Dumnezeu implică pierderea tuturor lucrurilor şi relaţiilor ce au valenţe veşnice.

Avraam a fost unul dintre cei care au pariat pe bursa de valori a lui Dumnezeu. A plecat din Ur, o cetatea prosperă cu posibilităţi în toate domeniile; şi-a vândut vila cu vreo 2-3 etaje; şi-a luat rămas bun de la prieteni şi cunoştinţe şi a plecat în aventura la care îl chema Dumnezeu. Mulţi au gândit că nebun să schimbe cetatea pe nişte câmpii aride, vila pe un cort şi confortul pe trudă şi mers prin praf şi năduf, însă viaţa lui Avraam ne arată tocmai contrariul: nebun e cel care nu merge pe mâna lui Dumnezeu. Tot el ne arată că este inutil să îţi trăieşti viaţa dacă ai de gând să rămâi un anonim şi dacă tot trebuie să-ţi faci un nume e înţelept să-L laşi pe Dumnezeu să se ocupe de asta.

Tot de la Avraam învăţăm că cel mai bogat om din lume este acela care Îl are pe Dumnezeu pentru că în Dumnezeu sunt ascunse toate bogăţiile slavei eterne. Cine Îl are pe Dumnezeu în viaţa aceasta e întotdeauna în avantaj.

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

6 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

11 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *