26. Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri, 27. care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în…
De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei (Evrei 7,25). Totul a început cu o minciună….
17. De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ; 18. pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi…
13. Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine însuşi 14. şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi…
În această lume trebuie să trăim o viaţă cu impact pentru semeni spre slava lui Dumnezeu, altfel ne irosim viaţa. Mai jos ai câteva modalităţi de a începe o viaţă de impact. Cele mai multe…
Chiar dacă vorbim astfel, preaiubiţilor, suntem încredinţaţi că de la voi ne putem aştepta la lucruri mai bune, care însoţesc mântuirea. (Evrei 6,9). Într-unul dintre editorialele Bits&Pieces erau scrise cu mai multă vreme în urmă,…
11. Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde, 12. aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin…
4. Căci cei ce au fost luminaţi odată – şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, 5. şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor –…