Un tiran numit urgență

Socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el pentru popor, şi a zis: „Ce faci tu acolo cu poporul acela? De ce stai singur, şi tot poporul stă înaintea ta, de dimineaţa până seara?”

Moise a răspuns socrului său: „Poporul vine la mine ca să ceară sfat lui Dumnezeu.

Când au vreo treabă, vin la mine; eu judec între ei şi fac cunoscut poruncile lui Dumnezeu şi legile Lui.” (Exod 18, 14-16)

Există un cuvânt foarte folosit de mulți, atât dintre cei care se află în poziții de răspundere, liderii cât și angajații. Mai mult, acest cuvânt a ajuns în ultimii ani să descrie o epidemie printre cei care-și dau toate silințele să facă o treabă grozavă. Cuvântul este extenuare (burnout). Liderii creștini sunt și ei prinși de această epidemie deoarece se luptă să îndeplinească așteptări și sarcini imposibile impuse atât de ei înșiși cât și de cei pe care îi slujesc.

Teama de a înșela așteptările celor din jur este un serioasă în rândul liderilor. O simplă amânare sau insistare asupra unei sarcini trasate îl poate cataloga ca fiind un lider neproductiv, incompetent, nespiritual sau nededicat. Stresul iar mai apoi extenuarea apare după un șir de frustrări și dezamăgiri cauzate de critica sau subevaluarea celor care ți-au încredințat sarcini. Liderul suprasolicitat și extenuat fie va renunța la slujirea sa, fie slujirea îl va sfârși prematur.

Moise a fost la un pas de sfârșeală iminentă atunci când socrul său Ietro, îl vizitează. Ceea ce, la prima vedere, pare o nesemnificativă vizită a rudelor este de fapt o dovadă a providenței și a dragostei divine ce a avut ca scop eliberarea lui Moise de tirania urgențelor.După ce face față la atacuri exterioare care-i pusese de multe ori viața în pericol (precum Faraon, Amalec sau propriul popor), Moise nu realizează că cel mai aprig și periculos dușman al său poate fi chiar el însuși.

Este foarte clar că deși era un conducător de excepție, un general fără egal, un om de mare valoare, Moise nu le știa pe toate. Avea lacune la capitolele time management, energy management, eficiență, eficacitate, prioritizare, etc.

Vă invit la o privire mai atentă asupra vieții aglomerate a lui Moise și cum s-a schimbat ea după venirea lui Ietro. Vom descoperi ce nu a știut Moise și ce a învățat; lecții pe care și noi ar trebui să ni le însușim.

Urgențe și iar urgențe

După ce Ietro analizează o zi din viața lui Moise ca lider, concluzia la care el ajunge și pe care i-o transmite și ginerelui său este „Ce faci tu nu este bine!”. Problema pe care Ietro o ridică nu era că Moise nu se potrivea ca judecător, dimpotrivă. Ietro îl vedea ca suprem-judecător în timp ce el se ocupa de justiții periferice, găinărești chiar. Problema nu era că Moise nu avea înțelepciunea de a rezolva disputele ci că îi lipsea tocmai acea înțelepciune de a găsi soluții pentru a diminua conflictele.

Nu e greu de imaginat cu ce tip de justiții se confrunta Moise în fiecare zi. Peste două milioane de oameni care își așezau corturile unul lângă celălalt generează confruntări gospodărești ce pot degenera în adevărate lupte de clanuri. După o viață de robie egipteană unde tot ce aveau era și pe ei, ajung în pustie mai bogați după ce i-au jefuit pe egipteni la plecare. Unele prietenii încheiate pe timp de lipsă ajung să se destrame acum că bat vremuri mai prospere. Apar jafuri inter-familiale și tribale. Răsar invidii și suspiciuni.  Se înmulțesc violările de „domiciliu” și se instalează pazele acestora.

Astfel Moise este invadat de o sumedenie de urgențe cărora trebuie să le facă față cu toate că unele dintre ele suportau amânare sau chiar putea fi rezolvate prin educație civică. Teancul de reclamații, petiții și contestații se înmulțeau vizibil în fiecare zi fiindu-i practic imposibil lui Moise să le facă față. Acesta, pe de-o parte, alimentează frustrarea celor ce-și așteptau dreptatea, accelerând în același timp epuizarea integrală a lui Moise.

Tirania urgențelor îl încarcerează pe Moise într-o celulă din care nu se mai putea elibera. Plătind tribut urgențelor, Moise avea scadențe imense la capitolele „importanță” și „prioritate”.

A stabili lucrurile cu adevărat importante și prioritare este o chestiune ce ține de însăși esența vieții.Viața este compusă din timp iar modul în care îți folosești timpul dovedește cât respect oferi propriei tale vieți.

Mai târziu Moise descoperă și ne învață (Psalmul 90) că modul în care îți numeri zilele decide dacă viața este o irosire sau investire.

Mirajul și dependența de urgență

O sarcină importantă trebuie rareori îndeplinită azi sau săptămâna viitoare. Multe lucruri importante care ne ajută să ne atingem țintele și care oferă sens și bogăție vieții nu au tendința să acționeze direct și cu insistență asupra noastră. O sarcină urgentă, însă, impune o acțiune imediată și cu cât avem de-a face mai mult cu urgența, cu atât mai puțin avem parte de ceea ce este cu adevărat important în viață.

De cele mai multe ori suntem asaltați de urgențe neimportante deoarece nu am crezut că este o urgență să stabilim ce este important. Urgența, dacă nu suntem atenți, sufocă importanța, ignoră importanța concentrându-se pe cantitate și prea puțin pe calitate. Pe nesimțite urgența ne jefuiește de sens existența.

Urgența este tentantă deoarece promite prin rezolvarea ei un soi de împlinire pe loc. Tocmai de aceea urgența poate deveni o dependență. Avem o satisfacție temporară atunci când rezolvăm cazuri urgente dar care dispare ca orice efect de drog lăsându-ne cu mai multe cazuri și crize.

Societatea în care trăim alimentează din plin acest stil de existență. „Se așteaptă de la noi să fim ocupați, să avem de lucru până peste cap. A devenit o emblemă de prestigiu în societatea noastră – dacă ești ocupat, înseamnă că ești un om important; dacă nu ești ocupat, aproape că ți-e jenă s-o recunoști. Din faptul că suntem ocupați ne extragem sentimentul securității. Ne simțim recunoscuți, admirați, satisfăcuți. Dependența de urgență este un comportament auto-distructiv care satisface temporar un gol creat de necesități neîmplinite.”

Nu-i așa că aparent suntem mai entuziasmați după ce l-am ajutat pe un coleg să-și încheie raportul cu brio decât dacă ne-am fi petrecut timpul cu propriul copil construind și dărâmând ziduri din cuburi?

Prinși în vâltoarea urgențelor nu observăm că pierdem tot ce este important precum cântecelul și prima poezie de la prima serbare, prima zi de școală, primul meci, mesajele de iubire ale partenerilor de viață, etc.

Descoperim, de obicei, tardiv că „toți aceia care ne cheamă în sprijinul lor, ne îndepărtează de noi înșine și nimeni nu ne va aduce pe noi înapoi la noi”.

…va urma – Evadarea din urgență

Resurse:

Bob Deffinbaugh, The Tyranny of the Urgent , www.bible.org

Stephen R. Covey, Managementul timpului, Editura Alfa, București, 2000, p.33

Seneca, Alt timp nu am, Editura Seneca Lucius Annaeus, București, 2014, p.31

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

4 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

10 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *