De ziua mea
Încă de când am mai priceput cum merg lucrurile în lumea asta, în preajma zilei mele de naştere se ivea întrebarea: „Tu ce îţi doreşti de ziua ta?” Şi bineînţeles, în funcţie de vârsta la care era întrebat, răspunsurile erau diferite. De la maşinuţe de fier, la avion, de la mountain bike la computer, apoi la laptop, mai târziu maşină, mari sume de bani picate din cer, sau găsite la întâmplare pe vreun drum. Adevărul este că unele au rămas la stadiul de dorinţe, alte materializându-se. În ultima vreme, răspunsurile mele la întrebarea de mai sus, s-au schimbat. Aproape că nici nu mai seamănă. Aproape că nici nu mai doresc să am asemena lucruri de ziua mea. Şi asta nu doar că unele oricum nu se împlinesc. Nu, altul e motivul, nu le mai vreau, chiar dacă toate s-ar împlini. Şi asta pentru că mi-am dat seama de realitatea egoismului din ceea ce îmi doream. Lumea de lângă mine nu devenea cu nimic mai bună dacă toate dorinţele mele de acest gen se întâmplă. Plus că euforia împlinirii unei dorinţe perisabile trece iute, mai iute decât ai fi putut crede. Aşa că de ziua mea îmi doresc ceva de care să se bucure cât mai mulţi. Nu voi schimba lumea cu împlinirea dorinţei mele, dar cred că va putea aduce o pată de culoare vie, care să transmită că se poate şi altfel.
De ziua mea, doresc pentru noi toţi, ca măcar pentru o zi să nu mai mergem încruntaţi pe stradă, ci cu zâmbetul pe buze. Să nu ne mai vorbim urât, ci cu amabilitate şi răbdare. Să fie iubire în loc de ură, pace în loc de război, apropieri în loc de respingeri, altruism în loc de egoism. Copiii să se poată juca liniştiţi, să nu se teamă de răpitori sau să nu fie ucişi de maşinile soferilor grăbiţi. Să te poti plimba noaptea pe străzi fără teama de-a fi atacat, violat, ucis. Să te poţi uita la televizor şi nu mai vezi crime, violenţă, bârfă, calomnii, senzualitate şi muzica satanică ci fapte caritabile, cinste, declaraţii de iubire, iar în loc de talkshow-uri maliţioase să fie citită şi explicată Scriptura Sfântă. Cam aşa ceva mi-aş dori de ziua mea. Atunci aş fi fericit, pentru că ştiu că şi alţii ar gusta din asemenea daruri divine. Şi cred că se poate împlini, mai ales dacă şi tu ţi-ai dori tot aşa de ziua ta. De ziua mea şi de ziua ta, oamenii ar putea fi altfel, dacă toţi am vrea. Imposibil? Ba da e posibil, chiar dacă zilele de naştere ne sunt diferite. Am puta fixa cu toţii o zi, o zi în care planeta să renască. Ce ziceţi dacă ar fi astăzi această zi? Succes şi binecuvântare.