Pocăința ca genuflexiune

Pocăința ca sport de întreținere religioasă a fost inventată de Satan și preluată cu licență de evreii din vechime, ajungând până la noi cei de azi. Influențați de vecinii lor păgâni care le puteau face pe toate fără să se teamă de o pedeapsă divină pentru stilul lor de viață, evreii au preluat teologia acestora și au „potrivit-o” cu crezul lor.  Așa că religia lor a devenit una de o singură zi când Îi aduceau lui Dumnezeu jerfele lor, rugile lor, cântările lor de laudă, etc. După ce ziua de închinare se termina, începeau zilele de desfrânare și de alte acte imorale ca apoi din nou totul să se spele (credeau ei) în numărul pocăiesc de fiecare Sabat.

Prin profetul Ieremia, Dumnezeu îi avertizeză că nu este impresionat nici de templul lor pe care-l considerau sfânt per se și nici de jertfele, rugile, laudele aduse în ziua sfântă de Sabat atâta vreme cât viața lor zilnică era un afront sfințeniei Sale.

4. Nu vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare zicând: „Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!”

5. Căci numai dacă vă veţi îndrepta căile şi faptele, dacă veţi înfăptui dreptatea unii faţă de alţii,

6. dacă nu veţi asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta şi dacă nu veţi merge după alţi dumnezei, spre nenorocirea voastră,

7. numai aşa vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta, în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri, din veşnicie în veşnicie.

8. Dar iată că voi vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare care nu slujesc la nimic.

9. Cum? Furaţi, ucideţi, preacurviţi, juraţi strâmb, aduceţi tămâie lui Baal, mergeţi după alţi dumnezei pe care nu-i cunoaşteţi!…

10. Şi apoi veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, în Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu, şi ziceţi: „Suntem izbăviţi!”… ca iarăşi să faceţi toate aceste urâciuni! (Ieremia 7).

Substantivul „genuflexiune” nu apare în uzul lingvistic religios al nici unei denominațiuni creștine pentru că poartă alt nume. Catolicii au numit-o penitențe și indulgențe, ortodocșii i-au zis canon și acatist, protestanții și neoprotestanții au denumit-o fie care har ieftin, fie legalism.

Să le luăm pe rând. Catolicii au rezolvat problema pocăinței autentice, care este un proces neplăcut pentru un iubitor de păcat, și au inventat penitența și indulgența.

Penitența este o pedeapsă pe care biserica o impune păcătosului în vederea ispășirii păcatelor. Pedeapsa este în funcție de gravitatea păcatului săvârșit și constă în diverse privațiuni sau flagelări. Această practică este mai rar întâlnită între creștinii moderni, fiind practicată de cei mai de modă veche. În schimb, cea de-a doua practică este mult mai prezentă și mult mai confortabilă atât pentru suflet cât mai ales pentru trup: indulgența.

Indulgența este un mijloc prin care biserica acordă iertarea totală sau parțială a păcătosului în schimbul unei sume de bani. Desigur că suma e mai mare sau mai mică în funcție de numărul păcatelor sau gravitatea acestora. Partea și mai interesantă a acestei genoflexiuni este că poți plăti în avans pentru păcatele pe care le vei comite; azi le poți plăti cu cardul sau prin sms.

Canonul ortodox are cam aceleași caracteristici precum penitența catolică unde pocăința de păcat înseamnă supliciul trupului. Acatistul este o listă de nume și de păcate pe care enoriașul o dă preotului pentru ca să se roage pentru ele. Alături de spovedanie, acatistele plasează respsonsabilitatea păcatului de la păcătos la preot. Astfel pocăința mea e treaba preotului; (eu îl plătesc ca să rezolve problema păcatului meu) și sunt încurajat, de acest procedeu, ca stilul meu de viață să fie păcatul și nu pocăința.

Evanghelicii se uită cu milă la frații lor catolici sau ortodocși și se felicită că ei nu sunt atât de ignoranți și habarniști în cele ale pocăinței. Nu degeaba li se spune „pocăiții”. Ei se laudă că au înțeles Scriptura, ei se păzesc de păcatele „mari” lăsându-le pe cele „mici” în seama lui Hristos. Ei s-au predat lui Hristos printr-o ridicare de mână și printr-o scăldare în apă la o vârstă matură așa cum cere Bibilia. Astfel că ei au lăsat păcatele la „piciorul crucii” să le ia Hristos. Problema lor însă este că cei mai mulți au plecat de la „cruce” înainte să-și lase și inima lor acolo.  Aceștia se îmbată cu argumentul că „unde s-a înmulțit păcatul, s-a înmulțit și harul”. Ei nu mai au nevoie de Lege pentru că Hristos este sfârșitul legii. De aceea fărădelegea lor e treaba lui Isus care împlinește legea în locul lor  și stă după ei zilnic și îi curățește cu sângele Lui.

Acest tip de „pocăință” se mai numește și abuz de har. Pocăiții care cred această dogmă satanică sunt tot la fel de aproape de iad ca și cei amintiți mai sus.

O altă categorie de neoprotestanți repudiază harul ieftin dar salută cu brațele deschise legalismul. Pentru ei Legea este tema de discuție și de atac  în dialogul cu alți creștini. Ei s-au înfrânat de la multe pofte și dorințe pentru că așa spune legea. Au adoptat anumite practici biblice, unele care par chiar extremiste pentru alții pentru că așa cere legea. Pentru ei litera legii este mai presus decât spiritul ei, chiar dacă litera poate vătăma un suflet. Acest fanatism legalist este o altă metodă demonică de a îndepărta pe creștin de Christos. Legaliștii repectă legea fie pentru o demonstrație de superioritate față de restul fie de teama pedepsei divine. Legalistul nu se poate bucura de Hristos pentru că undeva în străfundul sufletului său ceva îi spune că Hristos este un fel de șef rău.

Toate aceste genuflexiuni amintite nu vor face altceva decât să corodeze sufletele creștinilor aducându-i fie într-o repulsie față de tot ce înseamnă sfânt, fie într-o tremurare deviantă continuă față de Dumnezeu.

Pocăința autentică e simplă în enunțul ei:

„Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu toata puterea ta si cu tot cugetul tau; si pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Luc.10:27).

Creștinul neautentic, spoit va căuta tot felul de sporturi spirituale care să-i poată permite să trăiască atât o viață după bunul plac cât și să-i liniștească pentru o vreme conștiința încărcată.

Pocăința nu este un sport care să-l practici din când în când pentru detoxifierea conștiinței ci este un stil de viață care începe cu conștietizarea păcatului săvărșit, regretul, mărturisirea, cererea de iertare și continuă cu evitarea permanentă de a mai păcătui în mod deliberat și premediat. Altfel toate plecăciunile noastre religioase nu vor fi decât niște genuflexiuni care nu ajută la nimic, nici măcar la eliminarea grăsimilor din corp.

Atenție, se filmează!

„… Am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni”. 1 Corinteni 4,9   E posibil ca de multe ori ceea ce facem să nu ni se pară important. Avem impresia adesea, că suntem sub…

7 ani

Cei doi Bar-Abba

La fiecare praznic al Paştelui, Pilat le slobozea un întemniţat pe care-l cereau ei. În temniţă era unul numit Baraba, închis împreună cu tovarăşii lui din pricina unui omor pe care-l săvârşiseră într-o răscoală. Norodul…

7 ani

11 comentarii

    Nenea, esti pe langa! Biserica Romano-Catolica defineste si practica indulgenta ca „Iertarea în faţa lui Dumnezeu a pedepsei vremelnice pentru păcatele deja iertate în ce priveşte vinovăţia, pe care un credincios, dispus cum se cuvine şi îndeplinind anumite condiţii stabilite, o dobândeşte prin mijlocirea Bisericii care, în calitate de slujitoare a răscumpărării, împarte şi aplică cu autoritate tezaurul meritelor lui Cristos şi ale sfinţilor (cf. CDC, can. 992). Deci, indulgenţa nu este nici iertarea păcatelor, nici garanţia intrării în cer. Ea este amnistierea de pedeapsa vremelnică meritată pentru greşelile săvărşite. Fiecare creştin iertat de păcat prin taina Pocăinţei, trebuie să repare greşelile prin anumite fapte de pocăinţă. Biserica acordă indulgenţe pentru orice faptă creştinească făcută în stare de har sfinţitor, de către un creştin care trăieşte în unire cu Biserica. Prin indulgenţe, credincioşii pot dobândi pentru ei înşişi, ca şi pentru sufletele din Purgator, iertarea pedepselor vremelnice, care sunt urmări ale păcatelor (cf. CBC 1498). (Din lat. indulgéntia, bunăvoinţă, iertare).- dictionar catolic / era doar la un clik distanta http://www.profamilia.ro/studiu.asp?dictionar=on&litera=I si nu asa cum spui matale „Indulgența este un mijloc prin care biserica acordă iertarea totală sau parțială a păcătosului în schimbul unei sume de bani. Desigur că suma e mai mare sau mai mică în funcție de numărul păcatelor sau gravitatea acestora. Partea și mai interesantă a acestei genoflexiuni este că poți plăti în avans pentru păcatele pe care le vei comite; azi le poți plăti cu cardul sau prin sms.” Iar cat priveste partea financiara a problemei, aceeasi Biserica nu mai acorda de muuuult indulgente pe bani. Cam din 1567. Un pic mai multa informare nu ar strica….

    catolic…
    multumesc pentru timpul acordat citirii articolului si imi cer iertare daca ti-a produs vreo ofensa.
    in primul rand vreau sa va spun ca eu nu detin toate informatiile legate de Biserica Catolica, si sunt convins ca nici dvs. ceea ce am scris sunt informatii care le-am acumulat de-alungul timpului petrecut studiind istoria bisericeasca.
    nu trebuie sa ascundem faptul desi pe alocuri teoria indulgentelor este sublima, pratica ei este in majoritatea cazurilor opusa. eu am prieteni catolici practicanti si ceea ce am scris este bazat si pe practica lor.
    in al doilea rand doctrina indulgentelor este una eronata din punct de vedere biblic… dar nu intram in amanunte pt ca Biblia in Biserica Catolica are mai putin de jumatate de autoritate. astfel ca argumentele mele biblice impotriva indulgentelor si ereziei cum ca Biserica prin preot mijloceste mantuitor pt pacatos, precum si credinta in purgatoriu nu vor fi convingatoare pt dvs.
    desigur ca dogma Bisericii Catolice in ce priveste pocainta suna bine dar e falsa, repet, conform Bibliei.
    pe de alta parte chiar daca Biserica nu ma face abuz de indulgente cum era in vremea lui Luther, ele functioneaza si azi. daca veti fi curios uitati-va peste aceste link-ri: http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/07/17/papa-francisc-reintroduce-indulgentele/
    http://stirileprotv.ro/stiri/international/biserica-catolica-a-anuntat-ca-papa-francisc-ofera-indulgente-celor-care-il-urmaresc-pe-twitter.html
    http://www.ziare.com/politica/stiri-politice/catolicii-isi-pot-spala-din-nou-pacatele-cu-indulgente-680696
    si as mai putea pune…
    a spune ca Biserica nu mai da indulgente pe bani este logic ca nu e adevarat. ca oferirea banilor se numeste acum donatie sau caritate sau etc… nu trebuie sa ne induca in eroare, e acceasi Marie cu alta palarie. ca sa nu spun ca azi modalitatea poate fi hilara… indulgente pe like-uri si pe views!?
    in fine, eu nu am nimic cu cei care cred asa, e o alegere personala dar nu pot sa nu avertizez pe unii nestiutori ca aceste practici nu au nici o legatura cu crestinismul lui Isus, cu Christos si nici cu SCriptura.
    apreciez inca o data sederea dvs aici si va mai astept daca binevoiti… Doamne ajuta!

    Adevarat tot ce ati scris si as vrea sa inteleaga toata lumea ce inseamna adevarata pocainta.Eu personal nu am nimic cu nimeni,dar cateodata cred ca in biserica AZS,mai mult se pune accent pe lege si nu pe ce a facut DUMNEZEU pt noi.De exemplu:eu sambata dimineata imi fac o cafea si mie nu mi se pare pacat,am vorbit cu pastorul si a zis ca e pacat.Cu vecina am avut un conflict si nu vorbim,pt mine acest lucru il coasider un mare pacat si nu faptul ca ……..Dumnezeu spune sa-ti lasi darul la altar si sa te duci sa te impaci cu parasul tau.De multe ori se fac doar faptele care se vad si celelalte ascunse,rautacioase le ascundem sa nu se vada,DAR EL VEDE TOT.DOAMNE AJUTA PE FIECARE.AMIN

    alice,

    multumesc pentru ca ai citit, sper ca timpul alocat citirii a fost unul folositor.
    in Biserica AZS nu se pune accent pe lege ci pe Hristos, ceea ce ati obsrvat dvs in aceasta biserica au fost anumiti adventisti care au insistat mai mult pe ce fac ei pentru Hristos decat ceea ce a facut Hristos pentru ei… acestia sunt legalistii.
    problema multor crestini este ca stiu mai mult ce nu au voie sa faca decat ceea ce se cuvine sa faca, astfel ca am definit religia noastra prin negare cand ea trebuia sa fie una a afirmarii lui Hristos.
    oamenii pacatuiesc, in marea majoritate, pentru ca le place si dupa un timp ceea ce iti place devine virtute personala de care nu mai poti fi convins de nimeni si nimic ca e gresit. daca facerea cafelei in general nu va afecteaza negativ constiinta de ce ar face-a in ziua Sabatului? insa vreau sa va spun ca nu puteti linistita sub umbrarul constiintei dvs, e mortal de periculos.
    pe de alta parte, dvs e posibil sa aveti anumite convigeri care au aparut din compararea a doua pacate: dvs intrebati care e mai pacat sa faci cafeaua in Sabat sau sa fii certat cu vecina? o convingere buna nu poate fi adoptata in urma eliminarii celui mai mare rau. din doua rele crestinul credincios nu va alege nici una.
    zile binecuvantate si sa nu uitati ca atat cearta cat si cafeaua dauneaza sanatatii. eu le-as elimina pe ambele!

    Daca s ar pune cu adevarat accetul pe Domnul Isus nu ne am mai concentra sa scoatem paiul din ochiul fratelui nostru de orice alta confesiune ci am incerca sa ne apropiem de ei pe care i tot aratam cu degetul .Ceea ce e curios este ca Domnul Isus in viata traita in mijlocul nostru nu a mustrat atat de mult pacatosii ci tocmai pe cei care se credeau mai buni si se identificau cu „sfintii” care aveau „tot adevarul” tot lor li se spune :”esti sarac ,orb si gol”.Si mai o treaba pe care am observato, cei care arata cu degetul de foarte multe ori sunt cei care fac la fel daca nu mai rau,vezi de ex Pipim, si altii. Adevarul e ca toti suntem pacatosi si slabi si ca singura noastra nadejdie e „Hristos si El rastignit”.Domnul sa aiba mila de noi toti !!!

    Mersi de sfaturi si imi place asta: „atat cearta si cafeua dauneaza sanatatii”.Totusi eu cred ca a face un lucru minor in sabat nu e pacat,pot la fel de bine sa fac un dus,sau papara si nu vad ca as face la cineva un rau.I-as supara pe cei din casa cu aceste sau daca vorbesc urat,ii mint etc?Oricum pe tema asta se poate comenta mult,eu iti multumesc de sfat si totusi o cafeluta pe zi e buna,o spune si doctorul.Pa

    A persista în greșeli gramaticale nu e demn de cineva care vrea să ne arate că are ceva de spus. „Genoflexiune” nu este un cuvânt românesc, iar acordul subiectului cu predicatul nu trebuie ocolit nici în expresia „vecinii lor păgâni care le putea face pe toate”. Ideea e interesantă pentru un devoțional de juniori-companioni într-o bisericuță protestantă. Nu pentru o discuție teologică.

    Stimate domn Sorin…
    va multumesc pentru ca ati luat din timpul dvs. citind aceste cateva randuri. va multumesc de asemenea pentru critica facuta. imi asum greselile si am corectat deja. unele sunt facute din nestire cum a fost cazul subs. „genoflexiune” in loc de „genuflexiune”; altele sunt din neatentie sau graba. desigur nu exista scuze temeinice.
    in ce priveste subiectul abordat, nu pot avea pretentia unei prezentari teologice exhaustive in formatul unui blog. ar fi prea putini care ar investi din timpul lor citind cateva pagini pentru argumente complexe. intentia mea a fost ca sa starnesc un oarecare interes, provocand cititorii sa cerceteze mai profund daca gasesc ca acest subiect este interesant pentru ei.
    ma simt onorat ca m-ati vizitat si ati avut ceva de spus. cu cititori atenti ca si dvs. eu personal ma imbogatesc, invatand ceva nou.
    cele bune si va mai astept daca veti mai avea placerea. cu stima!

    Domnule Daniel Bota, vă felicit pentru acest articol cu genuflexiunile. Aţi prins esenţa. Aţi descris în mod detaliat feluritele concepţii despre cum încearcă mulţi să ajungă la mântuire. Eu aş fi aşteptat ca după ce treceţi în revistă toate negativismele, să veniţi cu o soluţie mai detaliată, pozitivistă, în stare să deschidă mintea cuiva spre adevărata cale. Aţi spus ceva despre faptul că unii ăşi lasă păcatele la cruce dar că uită să-şi lase şi inima… Asta este foarte frumos! În final vorbiţi despre „un stil de viață care începe cu conștientizarea păcatului săvărșit, regretul, mărturisirea, cererea de iertare și continuă cu evitarea permanentă de a mai păcătui în mod deliberat și premediat.” Mi se pare mie aici că aţi pus accentul iarăşi pe ce trebuie să facem noi… În protestantism găsim totuşi o cale mai apropiată de adevăr, zic eu, iar între Harul ieftin şi legalism ar trebui căutată calea… Cum să facem ca să împletim Harul cu ascultarea? Cred că aici este cheia. Poate că în umblarea zi de zi cu Hristos găsim cheia desăvârşirii. Poate că în relaţia de dragoste şi credinţă cu El, găsim puterea de a asculta de voia Lui. Ce spuneţi?

    Sincer mi-a plăcut foarte mult articolul, mai ales citatul din biblie, adevarata pocăință vine numai cand urmezi sau cel puțin faci tot posibilul sa trăiești dupa cuvântul domnului. Totuși as dori sa Menționez ca sunt catolica si chiar daca e rușinos sa admit ca pana la 32 de ani eu am auzit o singura data de o indulgenta acordată de un papa si mi a tot greu sa cred, nici un preot sau episcop cu care am avut ocazia sa conversez, sau la care sa merg pentru a ma confesa, nu a menționat vreodată de vreo indulgenta, chiar si penitența a fost de multe ori neglijata, însă cererea lor a fost întotdeauna sa promit ca voi încerca din greu sa nu repet aceleași păcate.
    Poate am fost eu mai norocoasa si am întâlnit preoți adevărați…..
    Oricum iti mulțumesc pt articolul scris, a fost o lectura plăcuta pt minte si suflet!

    Stimată doamnă/domnișoară,
    Sunt onorat că ați oferit din timpul dumneavoastră ca să citiți acest articol. Sunt încântat că v-a plăcut! Este excelent că ați avut parte de oameni duhovnicești care au ales să împlinească ceea ce trebuia împlinit. Ceea ce am scris despre catolici, ortodocși, neoprotestanți sunt informații verificate și studiate. Dar asta nu înseamnă că în denominațiunile amintite nu există oameni care fac din Scriptură unicul standard de credință. Există, iar dvs. tocmai ați afirmat că nu v-ați confruntat cu asemenea derapaje. Indulgențele plătite cu bani grei nu mai sunt permise oficial azi, dar ca teologie nu au dispărut. iata câteva linkuri. prima este o stire iar a doua este o informatie de la sursa.
    http://www.ziare.com/politica/stiri-politice/catolicii-isi-pot-spala-din-nou-pacatele-cu-indulgente-680696
    http://www.credinta-catolica.ro/catehismul-explicat-sacramentele/indulgentele/
    Scopul indulgentelor in sine este sa speli din păcate, adică sa faci fapte ca să stai mai puțin în purgatoriu și să meriți Raiul. Ori Biblia spune că pocăința, care implică schimbarea faptelor, nu este o acțiune prin care Îi câștig lui Dumnezeu atenția și mila ci o atitudine care dovedește dragostea mea față de El. Biblia spune, prin cuvintele sfântului apostol Pavel, că faptele bune sunt deja pregătite de Dumnezeu ca să umblăm în ele: „Caci noi suntem lucrarea Lui si am fost ziditi in Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam in ele. (Efes.2:10) Astfel că atunci când fac o faptă bună este fapta lui Hristos săvârșită prin mine, înseamnă că eu am ajuns unde Isus m-a aștepat. pocăința este alegerea să ascult pe care Dumnezeu a așteptat-o de mult timp.
    dacă sunteți interesată de subiect mai putem conversa detaliat.
    vă mulțumesc pentru ca ați trecut pe aici și vă mai aștept!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.