Greşelile lui… spre învăţătura noastră

Fapta şi apoi fuga lui Moise au contrariat şi au adus o mulţime de întrebări, nedumeriri,frustrări şi revolte în inimile multora, atât evrei cât şi egipteni. Mica flacără a  speranţei care ardea în inimile unor…

15 ani

Din palat la stână

Moise păştea turma socrului său, Ietro, preotul Madianului… (Exod 3,1a) De la cursuri de tactică militară, seminarii de lidership şi alte ştiinţe, predate învăţăceilor egipteni, Moise ajunge în Madian la o stână unde este nevoit…

15 ani

La 40 de ani, din nou în clasa I

13. A ieşit şi în ziua următoare; şi iată că doi evrei se certau. A zis celui ce n-avea dreptate: „Pentru ce loveşti pe semenul tău?” 14. Şi omul acela a răspuns: „Cine te-a pus…

15 ani

Graba complică treaba

11. În vremea aceea, Moise, crescând mare, a ieşit pe la fraţii săi şi a fost martor la muncile lor grele. A văzut pe un egiptean care bătea pe un evreu, unul dintre fraţii lui….

15 ani

Ironia lui Dumnezeu

1. Un om din casa lui Levi luase de nevastă pe o fată a lui Levi. 2. Femeia aceasta a rămas însărcinată şi a născut un fiu. A văzut că este frumos şi l-a ascuns…

15 ani

Curajul de a spune: NU!

11. Şi au pus peste ei isprăvnicei, ca să-i asuprească prin munci grele. Astfel a zidit el cetăţile Pitom şi Ramses, ca să slujească de hambare lui faraon. 12. Dar cu cât îl asupreau mai…

15 ani

Amnezie sau lipsă de recunoştinţă?

Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat care nu cunoscuse pe Iosif (Exod 1,8). Amnezia (pierdere totala sau partiala a capacitatii de memorizare a informatiei si/sau de reamintire a informatiei inmagazinate) este o boală mintală…

15 ani

Între exodul de ieri şi exodul de azi

Creştinii stau în faţa unui ultim exod iar lupta se dă şi azi ca şi atunci între Dumnezeu, care ne vrea liberi şi Satana care ne vrea sclavii lui. Ştiind că mai are puţină vreme,…

15 ani