Integritate, virginitate, castitate
* înainte de a citi articolul te rog sa citești Proverbe 5, fără de care nu vei avea toată imaginea de ansamblu.
Integritatea este un edificiu care se clădește pe temelia înțelepciunii. Erosul poate fi cea mai mare tragedie existențială în absența logos-ului și sophiei. Dacă plăcerea trupească suprimă iubirea de înțelepciune rezultatul va fi o moarte prematură a celor mai nobile trăsături ți în final a întregii ființe. Erosul are timpul lui, iar timpul lui este întotdeauna după sophia și logos. Cu alte cuvinte: nu te apuca de sex înainte de a-ți finaliza educația! Nu aprinde focul în „casă” fără ca mai înainte să te asiguri că e casa ta și că ai sobă în ea. Altfel riști un incendiu care te poate mistui. Cu focul dragostei nu se joacă copiii și niciodată în afara unui mediu protejat, adică în afara căsătoriei.
Virginitatea poate fi „jertfită” numai pe altarul integrității și dragostei responsabile. Sexul liber înseamnă vagabondaj sau maidanezie. Ai grijă să nu iei această boală! Sexul fie te înnobilează, fie te degradează; diferența o face timpul și cadrul.
Iar pentru cei deja căsătoriți, înțeleptul ne spune că setea de intimitate trebuie potolită doar din propria fântână. Bea apă din fântâna ta, altfel devine stătută iar dacă bei din altă fântână o poluezi iar tu te otrăvești! Dacă îți pierzi integritatea atunci nu prea mai ai ce pierde.
2 comentarii
OOOOOOOOOOOOOOOOO ……sper sa nu-ti atragi oprobiul ” castei fariseesti” , pentru care acest subiect este „tabu” ( si sa te incumeti sa-l vorbesti in ochii lumii..)
nu am de ce ma teme… ceea ce am scris este o tema pe care Biblia nu se sfieste sa o abordeze prin urmare nici nu poate trece ca o incumetare din partea mea… eu sper sa fie de ajutor multora ceea ce am scris…