Slugărit sau slujit?
30. În ziua aceea, Domnul a izbăvit pe Israel din mâna egiptenilor; şi Israel a văzut pe egipteni morţi pe ţărmul mării.
31. Israel a văzut mâna puternică pe care o îndreptase Domnul împotriva egiptenilor. Şi poporul s-a temut de Domnul şi a crezut în Domnul şi în robul Său Moise. (Exod 14)
Cele două versete prezintă un izbitor contrast de forțe.
Mai întâi avem „mâna egiptenilor”, o forță ce a coborât în glie generații de evrei sub povara robiei. Sub sceptrul faraonilor, evreii au construit case egiptenilor, i-au servit făcându-le viața o continuuă vacanță. Și prin munca lor, Egiptul devenea cel mai împresionant imperiu. Ironia sorții lor era că tot ce construiau nu le aparținea. Toată truda și migala, toată energia și talentul erau „răsplătite” cu „ceapă și usturoi” asezonate zilnic cu gustul amar al robiei. Probabil că Continue „Slugărit sau slujit?”
