Partea dificilă a credinţei
1.Stăruiţi în dragostea frăţească.
2. Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea, au găzduit fără să ştie pe îngeri.
3. Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii care şi voi sunteţi în trup.
4. Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.
5. Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.”
6. Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13)
Oameni care au vorbit frumos despre credinţă au fost dintotdeauna destui la număr, dar oameni care să trăiască frumos conform a ceea ce cred, au fost dintotdeauna, puţini. Să vorbeşti frumos despre credinţă poate fi doar un exerciţiu oratoric, dacă nu este acompaniat de practică.
A trăi o viaţă de credinţă nu înseamnă doar să fii un om pios la biserică, un predicator elocvent la amvon. Viaţa de credinţă nu este doar ceea ce trăim la biserică, o dată pe săptămână ci toată săptămâna. Închinarea la Casa Domnului este celebrarea vieţii de credinţă trăită în cele şase zile de lucru. Ziua de închinare este momentul special al săptămânii în care credinciosul sărbătoreşte biruinţele obţinute prin credinţă şi deplânge înfrângerile cauzate de lipsa de credinţă.
Ceea ce dă greutate credinţei nu este teoria ei ci Continue „Partea dificilă a credinţei”