b. Încălţămintea în picioare (Exod 12,11). A purta încălțămintea în interiorul casei sau la masă nu era un obicei pentru evreii de atunci. De asemnea, unii comentatori spun că nici nu prea purtau încălțăminte având…
Nu ni se dă amănunte despre ce ar trebui să conțină bagajul unui evreu, dar ni se spune explicit ce nu ar trebui să le lipsească: „să aveţi mijlocul încins, încălţămintea în picioare şi toiagul…
11. Când îl veţi mânca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintea în picioare şi toiagul în mână; şi să-l mâncaţi în grabă; căci este paştile Domnului. 12. În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului…
Atenția la detaliile legate de viața spirituală ar putea fi privită ca o corvoadă religioasă continuă, secătuită de orice bucurie împlinitoare. Însă acest mod de gândire trădează un credincios care abordează viața spirituală ca pe…
Să ia din sângele lui și să ungă cei doi stâlpi ai ușii și pragul de sus al caselor în care vor mânca.(Exod 12,7) Sângele reprezintă viaţa (Levitic 17,11) şi ca esenţă a sacrificiului,…
Dacă aș fi fost un tânăr evreu oarecare din timpul Exodului, probabil că detaliile de dinaintea plecării spre Canaan ar fi fost o altă piedică în calea spre libertate. Însă dacă aș fi fost un…
3. Vorbiţi întregii adunări a lui Israel şi spuneţi-i: „În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă. 4. Dacă sunt prea puţini…
După discuțiile aprinse de la palatul lui Faraon, descrise în capitolul 11, se observă o oarecare liniște citind următorul capitol. Cadrul acțiunii se schimbă acum pe poporul Domnului, unde Dumnezeu dă anumite instrucțiunii înainte de…